Șase cetățeni străini din Filipine, India, Siria și Turcia, depistați în situații ilegale de polițiștii de imigrări din București
- Știri
- 6 decembrie 2024
Ştirile despre grupuri de migranţi prinşi în timp ce încearcă să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în România sau prinşi în ţară cu acte false sunt la ordinea zilei în România, în ultimele luni. Zi de zi Poliţia de Frontieră, Poliţia Locală sau chiar cetăţeni care trec prin parcurile din Timișoara depistează noi grupuri
Citește mai multLiderii a nouă ţări europene şi africane, precum şi ONU, Uniunea Europeană (UE) şi Uniunea Africană (UA) au decis să efectueze „operaţiuni de evacuare de urgenţă în următoarele zile sau săptămâni” a migranţilor victime ale traficanţilor în Libia, a anunţat miercuri preşedintele francez, Emmanuel Macron, transmite AGERPRES, citând AFP. Această decizie a fost luată în cadrul
Citește mai multAflată în Marea Neagră, în noaptea de luni spre marți, la circa 35 de kilometri de țărmul României, travers de Eforie, persoanele aflate la bordul unei nave au cerut ajutor. Ambarcațiunea a fost identificată ca fiind „Ilyada 55”, botezată așadar după epopeea lui Homer care are ca temă războiul Troiei. Pasagerii s-au adresat unei nave
Citește mai multÎn timp ce cancelarul Angela Merkel își joacă funcția, chinuindu-se încă de la sfârșitul lunii septembrie să formeze un guvern de coaliție, unul dintre primarii conservatori ai Uniunii Creștin-Democrate (CDU), dintr-o localitate din vestul Germaniei, a fost înjunghiat pentru politica sa pro-imigrație. Tema „islamizării” Germaniei o lovește din nou pe Merkel, într-un moment total nepotrivit.
Citește mai multO membră a partidului german de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) urmează să compară miercuri în fața judecătorilor pentru o postare pe Facebook în care îndemna ca ambarcațiunile ce transportă migranți pe Marea Mediterană să fie scufundate, informează agenția de presă dpa. Jeanette Ihme, membră marcantă a partidului Alternativa pentru Germania (AfD) din partea landului
Citește mai multCOMUNICAT Garda de Coastă a intervenit pentru salvarea unei ambarcațiuni cu migranți, în Marea Neagră Garda de Coastă gestionează împreună cu Centrul Maritim de Coordonare Constanța un caz de salvare de vieți omenești pe mare. În seara zilei de 27/28.11.2017, o ambarcațiunea cu aproximativ 60 de persoane la bord a fost identificată, pe Marea Neagra,
Citește mai multPrimarul unei localitati din vestul Germaniei, Altena, a fost injunghiat in gat de un barbat care era nemultumit de politicii pro-refugiati a primariei, anunta autoritatile germane, citate de AFP. „Serviciile de securitate pleaca de la principiul ca acest atac are o motivatie politica”, tinand cont de afirmatiile publice ale agresorului, a precizat ministrul-presedinte al statului
Citește mai multCel puțin 3.000 de migranți și refugiați și-au găsit sfârșitul de la începutul acestui an în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european, a anunțat marți Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), transmite AFP. ‘Acest prag a fost atins probabil în cursul weekendului trecut’, când mai multe zeci de migranți au
Citește mai multO navă turistică sub pavilion turcesc ce transportă peste 60 de migranți clandestini a fost interceptată luni noaptea de Garda de Coastă, la o distanță de aproximativ 17 mile maritime travers de Constanța, și escortată până în Portul Constanța unde este așteptată să ajungă marți dimineață. Surse din cadrul serviciilor portuare au declarat că prezența
Citește mai multPartidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, va prezenta un proiect de rezoluție care respinge recenta decizie a Parlamentului European (PE) ce impune o schemă obligatorie de relocare de migranți fără o limită superioară tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene, a anunțat luni liderul grupului parlamentar al Fidesz, Gergely Gulyas, citat de Reuters. ”Parlamentul ungar dorește
Citește mai multÎn jur de 1.000 dintre sirienii refugiați în Iordania revin în fiecare lună în țara lor după punerea în aplicare în iulie a unui acord de încetare a focului în sudul Siriei, a indicat luni Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR). ‘Numărul sirienilor reveniți în mod voluntar în țara lor a crescut de la
Citește mai multO maşină care transporta nouă migranţi a lovit sâmbătă seară poliţişti pentru a scăpa de un control la Calais, în nordul Franţei, făcând un rănit uşor, a informat o sursă din cadrul prefecturii, citată de AFP. În jurul orelor 20.15 (19.15 GMT), şoferul acestei berline a accelerat pentru a-şi face loc printre membri ai forţelor
Citește mai multPeste 30 de migranți și-au pierdut viața și 200 au fost salvați sâmbătă, după naufragiul a două ambarcațiuni în largul coastelor libiene, potrivit marinei subordonată guvernului de la Tripoli, citată de France Presse. Gărzile de coastă libiene au desfășurat două operațiuni de salvare în largul Garabulli (60 km est de Tripoli), a declarat colonelul Abu
Citește mai multO navă de patrulare bulgară, care participa la o misiune europeană de securitate a frontierei în largul coastelor Greciei, a salvat 120 de migranți, a declarat sâmbătă Ministerul de Interne bulgar, citat de agenția de presă macedoneană MIA. Grupul de migranți era compus din 53 de bărbați, 34 de femei și 33 de copii, a
Citește mai multPersoanele care promovează propaganda antiimigrație „seamănă violență, discriminare rasială și xenofobie”, a declarat vineri papa Francisc, care a îndemnat totodată statele membre ONU să încheie un acord global în privința protejării refugiaților, informează DPA. Papa Francisc, care a vorbit public de multe ori despre drepturile migranților și ale altor persoane defavorizate, a lansat vineri un
Citește mai multCel puțin 33.761 de migranți au murit în Marea Mediterană începând din anul 2000, ceea ce face din frontiera maritimă de sud a Europei cea mai periculoasă graniță din lume, relevă un studiu realizat de Organizația Internațională pentru Migrație (IOM), citat vineri de dpa. Deși numărul absolut de decese a scăzut după ce Turcia și
Citește mai multUniunea Europeană ar trebui să primească peste jumătate de milion de refugiați, aflați în momentul de față în tabere din lumea a treia, susține o organizație neguvernamentală care are legături apropiate cu miliardarul american de origine ungară, George Soros. ONG-ul afirmă că Europa are două variante: să accepte imigrația ilegală masivă sau să creeze rute
Citește mai multOperațiunea europeană Sophia, lansată în 2015 împotriva rețelelor de traficanți din Marea Mediterană, a permis salvarea a 42.000 de persoane și pregătirea a 201 de membri ai Gărzii de coastă libiene, a declarat joi comandantul operațiunii, amiralul italian Enrico Credendino, relatează AFP. ‘Am arestat 119 de presupuși traficanți, am distrus ambarcațiuni, am pregătit 201 de
Citește mai multCirca 1.100 de migranți plecați de pe coastele Libiei au fost salvați miercuri în Marea Mediterană, printre care o femeie care a născut într-o barcă pneumatică în mijlocul mării, au informat paza de coastă italiană și un ONG, relatează AFP. Paza de coastă a făcut cunoscut într-un comunicat că a recuperat străinii aflați la bordul
Citește mai multPolițiști greci vor fi desfășurați în Germania pentru a întări controalele aeroportuare, după ce pe aeroporturi germane au fost interceptați sute de migranți ce veneau din Grecia cu acte false, a declarat joi pentru AFP o sursă a poliției. Începând cu săptămâna viitoare, ofițeri de legătură greci vor fi desfășurați pe aeroporturile din Frankfurt și
Citește mai multFranța dorește organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU privind tratamentul aplicat migranților în Libia și va cere sancțiuni dacă autoritățile libiene nu vor lua măsuri, a declarat miercuri ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, relatează Reuters. Le Drian a afirmat că dorește ca Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) și Agenția ONU
Citește mai mult