Refugees

Armand Goşu, istoric: „Dacă vor porni luptele, există riscul ca România să fie lovită de un val de refugiaţi“ – INTERVIU INFOGRAFIC

Armand Goşu, istoric: „Dacă vor porni luptele, există riscul ca România să fie lovită de un val de refugiaţi“ – INTERVIU INFOGRAFIC

Dorinţa lui Vladimir Putin de extindere a graniţelor Rusiei după modelul a ceea ce era Uniunea Sovietică sau Imperiul Rus în timpul lui Petru cel Mare nu mai este un secret pentru nimeni. Ceea ce se întreabă însă întreaga lume este ce tactică va adopta pentru a-şi îndeplini visul. Rusia ameninţă cu război la doi

Dorinţa lui Vladimir Putin de extindere a graniţelor Rusiei după modelul a ceea ce era Uniunea Sovietică sau Imperiul Rus în timpul lui Petru cel Mare nu mai este un secret pentru nimeni. Ceea ce se întreabă însă întreaga lume este ce tactică va adopta pentru a-şi îndeplini visul.

Rusia ameninţă cu război la doi paşi de România de luni bune, iar anxietatea tuturor este la cote ridicate. Dincolo de ce ne aşteaptă în viitorul imediat, rămân multe întrebări cu privire la actuala criză. De ce fix acum această reluare a ostilităţilor începute în 2014, cât de unit e frontul ţărilor occidentale în faţa lui Putin şi ce face Bucureştiul în toată această criză sunt câteva dintre problemele pe care „Weekend Adevărul“ le-a discutat cu unul dintre cei mai buni cunoscători din România ai spaţiului ex-sovietic. Armand Goşu este doctor în istoria Rusiei cu o teză susţinută la Moscova şi profesor în cadrul Universităţii Bucureşti, unde predă mai multe cursuri despre Rusia şi fostul spaţiu al URSS. „Weekend Adevărul“: Dacă ne uităm la declaraţiile şi la deciziile luate atât de Moscova, cât şi de Kiev şi de ţările occidentale în ultimele luni, găsiţi vreo mişcare complet surprinzătoare şi neconcordantă cu ce vă aşteptaţi să se întâmple? Armand Goşu: Spre deosebire de majoritatea analiştilor şi comentatorilor care-şi încep intervenţiile cu „după cum v-am spus eu…“, să ştiţi că n-am orgoliul ignorantului care pretinde mereu că a avut dreptate. Mă uit la lucruri întotdeauna cu prospeţime şi chiar cu plăcută mirare. Mă trezesc în fiecare dimineaţă, aşteptând să mă minunez de ce-mi oferă acea nouă zi. Mai mult decât oricând în trecut, ce s-a întâmplat în ultimul an în Rusia n-a făcut decât să mă surprindă, să mă minuneze şi să mă facă să nu regret că acum 30 de ani, directorul meu de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, Şerban Papacostea, m-a trimis la specializare în istoria Rusiei şi doctorat la Moscova. Urmăresc de 30 de ani spaţiul estic, ascult zilnic programe de radio şi mă uit la televiziuni ruseşti, de peste 25 de ani, predau cursuri de 18 ani la Universitatea din Bucureşti, iar Rusia nu încetează să mă surprindă. Nu există un model teoretic care să-ţi dea cheia înţelegerii Rusiei. Cultura şi identitatea ei politică sunt construite pe doi mari piloni: Bizanţul şi lumea tătaro-mongolă. Acea stepă haotică, a hanilor vicleni, care lovesc unde şi când nu te aştepţi, e parte componentă a etnosului rusesc, face parte din ADN-ul Kremlinului.

Obiective clare, tactici secrete Nu putem cunoaşte cu certitudine intenţiile actorilor într-un astfel de conflict, dar în opinia dumneavoastră, care sunt cele mai plauzibile explicaţii atunci când vine vorba de intenţiile lui Vladimir Putin? De ce să nu putem cunoaşte intenţiile actorilor? Mă gândesc la obiectivele lor – sigur că putem. Trebuie doar să-i ascultăm, să le citim cu atenţie declaraţiile. Ei, în felul lor, ne spun. Chiar dacă nu tot, ne spun suficient de multe lucruri – şi ce vor face şi de ce vor face ce vor face. Putin a spus că vrea să controleze spaţiul ex-sovietic. E singura şansă a Rusiei de a-şi menţine statutul de putere globală. Şi că va face tot posibilul pentru a păstra fostele republici sovietice sub influenţa Rusiei. Din februarie 2007 spune că vrea să schimbe ordinea mondială, rezultată după Războiul Rece, care dezavantajează Rusia. El cere o nouă ordine globală. A spus în şedinţa Colegiului Ministerului Afaceri Externe că va cere occidentalilor garanţii, o lună mai târziu erau postate pe site-ul Externelor de la Moscova drafturile acordurilor propuse, în care Rusia chiar cerea garanţii. Însă, chiar dacă Putin anunţă obiectivele Rusiei, paşii tactici sunt necunoscuţi. În felul în care-şi alege momentul şi mijlocul de a-şi atinge obiectivul, Putin e imprevizibil. El pregăteşte orice acţiune politică, fie din domeniul fiscal, social sau diplomatic, ca pe o operaţiune secretă. Asta din cauza educaţiei sale şi experienţei de viaţă. Este primul conducător al Rusiei de formaţie ofiţer de informaţii. În plus, de ce acum? E criza actuală strâns legată de finalizarea gazoductului Nord Stream 2 sau o cunoaştere mai bună a spaţiului politic rusesc indică şi către alte motive pentru declanşarea acestei crize în prezent? Cred că sunt mai multe motive aici. Cei mai mulţi comentatori vorbesc despre faptul că Putin a simţit că e un moment prielnic: pandemia de COVID face în continuare ravagii în toată lumea; se negociază Conceptul strategic al NATO, se discută Busola strategică a UE, documente care trasează pentru următorul deceniu foaia de parcurs a zonei euro-atlantice în materie de securitate şi apărare. Apoi, Joe Biden este în picaj, urmează alegerile midterm în America, republicanii o să-şi facă majoritate, elitele americane nu s-au pus de acord asupra strategiilor de securitate şi apărare, dar cert este că atenţia se va muta spre Indo-Pacific; în Europa, Angela Merkel a ieşit din scenă, o nouă coaliţie la Berlin nu are o linie clară în relaţia cu Rusia; Macron intră în campanie electorală; în Ucraina, administraţia Zelenski este în criză, partidul său scade dramatic în sondaje, în plus, Zelenski a călcat linia roşie şi a închis televiziunile care transmit propagandă rusească, iar cel mai important politician pro-rus, Medvedciuk, a cărui fată e botezată de Putin, se află în arest la domiciliu, fiind acuzat de trădare. Şi, un detaliu foarte important, încă din timpul administraţiei Trump, spre Ucraina se îndreaptă armament letal, instructori militari americani, britanici şi canadieni care au schimbat faţa armatei ucrainene. Nu uitaţi de dronele Bairaktar, cumpărate de la turci şi utilizate de ucraineni la începutul lunii octombrie. Se pare că i-au impresionat teribil pe ruşi, după ce, cu un an în urmă, s-au dovedit extrem de eficiente împotriva armenilor care luptau cu armament rusesc, împotriva azerilor, înarmaţi de turci şi de israelieni. Dacă Putin mai întârzie, s-ar putea ca armata regulată ucraineană să-şi crească nivelul de pregătire şi capacitatea de luptă şi să devină o forţă capabilă să învingă armata rusă. Sunt şi alţi comentatori care văd un plan mai amplu al lui Putin – presiune militară asupra Ucrainei, şantaj energetic la adresa Uniunii Europene. De partea cealaltă, Putin vrea să pară o victimă a planurilor războinice ale SUA care, chipurile, împing Ucraina la acţiuni militare împotriva Rusiei. De parcă americanii, şi nu ruşii, au anexat Crimeea, americanii şi nu ruşii îi alimentează pe separatişti cu arme şi muniţie, soldaţi americani şi nu soldaţi ruşi în aşa-zis concediu luptă în Donbass împotriva armatei ucrainene, şi americanii au lovit cu o rachetă Buk avionul malaezian şi nu ruşii.

Atacul clasic, improbabil În cazul unei invazii pe scară mai largă, care sunt şansele Ucrainei să reziste din punct de vedere militar doar cu propriile trupe? Este armata rusă net superioară sau îmbunătăţirile făcute în armata ucraineană post-2014 sunt unele suficiente pentru a ridica probleme? E puţin probabil un atac rusesc clasic, pe un front larg, cu perdea de rachete, urmată de înaintarea tancurilor şi a infanteriei. Aşa ceva nu o să mai vedeţi. După războiul de cinci zile, din august 2008, armata rusă a fost serios reformată, iar rezultatele s-au văzut în februarie-martie 2014, în Crimeea, din toamna lui 2015 în Siria. Iar din cauza mercenarilor Wagner, vedem defilând unităţi de elită în Libia, dar şi în Africa sub-sahariană, prin America Latină. Dacă va fi război în Ucraina, o să vedem la lucru corpurile de armată din republicile populare Doneţk şi Lugansk, aproape 30.000 de oameni, bine antrenaţi şi înarmaţi de ruşi, precum şi mercenari din Caucaz, ceceni, în primul rând, dar nu numai ei. De partea cealaltă, armata ucraineană este mult mai bine antrenată, a cumpărat armament letal din Vest, are experienţa luptelor din Donbass, a războiului modern, are un moral mai bun decât în 2014, motiv pentru care şi aşteptările sunt mai mari. Mă întrebaţi dacă armata rusă e net superioară. Nu, cu siguranţă nu mai este net superioară. Armata ucraineană este mult mai bine antrenată şi echipată acum. Vrea să-şi ia revanşa pentru umilinţa din 2014. Nu cred că mai sunt posibile catastrofe cum s-au întâmplat la Ilovaisk şi Debalţeve. Dar, încă n-am văzut-o la lucru într-o încleştare serioasă cu trupele ruseşti, aşa că amân un răspuns ferm la această întrebare. Se vorbeşte tot mai des de „arma“ de care Rusia se teme cel mai mult: eliminarea ţării din SWIFT. Cum evaluaţi probabilitatea unei astfel de decizii, având în vedere dezacordurile dintre ţările occidentale? Nu cred că va fi adoptată o astfel de sancţiune, prea multe ţări europene se opun. Ultimele săptămâni au confirmat că e foarte greu de negociat sancţiunile economice împotriva Rusiei. Pentru că interesele actorilor politici sunt divergente. Dacă pentru americani menţinerea actualului echilibru de putere, ordinea liberală, libertatea de navigaţie în Europa şi în estul Asiei sunt obiective vitale de care depinde securitatea naţională a SUA, unele cancelarii occidentale au o percepţie diferită. Şi mai au o altfel de istorie a relaţiei bilaterale cu Rusia. Dinspre Berlin sau Paris, se vede într-un fel Moscova, altfel decât de la Varşovia sau de la Bucureşti. Din punct de vedere geostrategic, o Ucraină independentă este o binefacere pentru flancul estic al NATO. Securitatea Poloniei şi a României, ca de altfel, a întregului flanc estic, ar fi mult mai complicată şi mai costisitoare pentru Alianţă, dacă reduta ucraineană cade sub presiunea Rusiei. Americanii, britanicii, canadienii, cărora li se adaugă ţările de pe flancul estic, susţin cele mai dure sancţiuni împotriva Rusiei, însă alte cancelarii se opun. E un proces normal, aşa stau lucrurile într-o alianţă. Asta nu înseamnă că aliaţii din NATO nu găsesc resurse de inteligenţă şi adecvare la situaţiile de criză pentru a se pune de acord cu un pachet de sancţiuni consistent, chiar dacă din el va lipsi probabil scoaterea băncilor ruseşti din sistemul SWIFT. Putin a spus că vrea să controleze spaţiul ex-sovietic. E singura şansă a Rusiei de a-şi menţine statutul de putere globală. Şi că va face tot posibilul pentru a păstra fostele republici sovietice sub influenţa Rusiei. El cere o nouă ordine globală. În cartea „Rusia, o ecuaţie complicată“ vorbiţi pe larg despre lipsa de pregătire a diplomaţiei româneşti atunci când vine vorba de problemele spaţiului ex-sovietic. Sunt şanse să se schimbe această stare a lucrurilor în viitorul apropiat, având în vedere seriozitatea actualei crize? Lucrurile nu se pot schimba în timp de criză, asta e evident. Chiar dacă astăzi, diplomaţia românească nu e mai pregătită decât în 2014, nu trebuie să vedem în asta vreo tragedie. În fond, România abia dacă mai are ceva ambiţii, nu e un actor regional semnificativ. O să-şi revină? Poate, după 2024, dacă echipa care vine la putere propune un plan mai ambiţios pe politică externă de consolidarea a profilului în UE, NATO, în regiunea Balcanilor, a Mării Negre. Deocamdată, România nici n-ar putea să proiecteze putere, de vreme ce nu are nici capacitatea şi nici leadership pentru asta.

Este acest lucru ceva îngrijorător? Nu lipsa expertizei în spaţiul ex-sovietic mă îngrijorează, ci faptul că România e tot mai absentă de pe radarul partenerilor ei strategici, în primul rând al americanilor. Probabil că ceva s-a întâmplat în relaţia bilaterală. O să aflăm peste 30 de ani când se deschid arhivele de la Departamentul de Stat din Washington. Relaţiile cu britanicii sunt modeste, nici măcar nu-şi ascund lipsa de interes pentru România. În relaţia cu Franţa pare că se întâmplă ceva bun, să vedem dacă trendul pozitiv supravieţuieşte înlocuirii ambasadorului. Dinspre Germania, văd mai degrabă neîncredere şi rezervă. Dacă acum 10 ani vorbeam de tandemul România-Polonia, pe flancul estic, acum s-a format binomul România-Bulgaria, nici acesta suficient sudat, din care Bucureştiul nu va putea evada prea curând. Dacă această criză se va încheia cu consolidarea Ucrainei şi limitarea influenţei Rusiei în fostul spaţiu sovietic, în faţa diplomaţiei române se vor deschide mari oportunităţi de dezvoltare în Caucazul de Sud şi Asia Centrală. Însă, în zona Mării Negre, România va conta şi mai puţin, toate privirile se vor aţinti asupra Ucrainei, care ar putea deveni lider regional în materie de securitate şi apărare europeană. Atunci, ambiţiile României se vor limita la Republica Moldova. Cât priveşte Republica Moldova… actuala criză ar putea influenţa decisiv destinul ei, care fie – în cazul în care Putin are câştig de cauză – rămâne ancorată pentru alte câteva generaţii în russkii mir, fie va fi încorporată în clubul occidental, ceea ce speră Bucureştiul să se întâmple. Scenariu: Extinderea Rusiei până la nordul gurilor Dunării Cum evaluaţi acţiunile MAE român din ultima perioadă cu privire la criza ruso-ucraineană? E greu de analizat din afară acţiunea MAE. Sunt foarte discreţi. Cert este că acolo sunt şi profesionişti – n-am văzut nici eu, nici alţii, gafe, declaraţii stupide, însă mi-e teamă că greul abia începe. Dacă se vor porni luptele, există riscul ca România să fie lovită de un val de refugiaţi. Depinde foarte mult de cum vor evolua evenimentele. Cred că Putin încă nu s-a decis ce tactică va adopta. Dacă va fi montată o provocare la frontieră, în Donbass, ruşii vor interveni, dar războiul va fi limitat, iar Moscova se va mulţumi cu încorporarea republicilor separatiste. Nu exclud relansarea proiectului Novorossia, cu ruperea litoralului Mării Negre şi anexarea lui la Rusia. Există riscul ca Rusia să se extindă până la nordul gurilor Dunării, ceea ce ar putea crea mari emoţii la Bucureşti şi la Chişinău. Sau, ruşii vor avansa până la Kiev, pentru a fixa frontiera pe fluviul Nipru, ceea ce ar avea sens pentru cei care cunosc istoria medievală a Rusiei şi ştiu cât este Putin de fascinat de istorie, carte în care speră să-şi bine-merite şi el un loc. În aceste variante, criza umanitară, chiar dacă va fi de amploare, va putea fi controlată. Dar nu sunt convins de scenariul în care Putin se va mulţumi cu o fâşie mică sau chiar una mai mare, pentru ca restul Ucrainei să evadeze decisiv din russkii mir şi să poată fi integrată în Occident. Cred că Putin încă speră să păstreze toată Ucraina în zona de influenţă a Rusiei prin înlăturarea prin complot sau prin insurecţie a actualei puteri politice şi instaurarea unui regim autoritar sau chiar a unei autocraţii, de tipul celei din Rusia sau din Belarus. În acest caz, ce credeţi că se va întâmpla? Un astfel de scenariu ar conduce probabil la un tip de război insurecţional. Atunci, ruşii vor interveni să-şi susţină omul de la Kiev, ceea ce va transforma războiul într-unul de partizani. Acesta e un scenariu de coşmar. Înseamnă milioane de refugiaţi, din care unii ar putea ajunge şi în România. Nu-mi rămâne decât să sper că, dacă va fi cazul, statul român va putea să facă faţă unei asemenea crize. Există riscul ca Rusia să se extindă până la nordul gurilor Dunării, ceea ce ar putea crea mari emoţii la Bucureşti şi la Chişinău. Sau, ruşii vor  avansa până la Kiev, pentru a fixa frontiera pe fluviul Nipru, ceea ce ar avea sens pentru cei care cunosc istoria medievală a Rusiei şi ştiu cât este Putin de fascinat de istorie, carte în care speră să-şi bine-merite şi el un loc. Putin aduce armata la graniţă, dar păstrează tactica în buzunar

Cu toate că, din 1991, Uniunea Sovietică a încetat să existe, ambiţiile militare ale ruşilor au supravieţuit. Pentru armata rusă nu a existat niciun moment de pauză: fie că vorbim despre o implicare în conflicte externe, cu scopul de a-şi crea aliaţi – precum intervenţia din războiul civil din Siria –, fie că erau acţiuni care vizau impunerea influenţei ruse sau chiar expansiunea teritorială – precum cele două războaie cecene. La sfârşitul anului trecut, Putin aducea la graniţa cu Ucraina peste 100.000 de soldaţi şi cerea NATO să înceteze extinderea în estul Europei. Războiul psihologic al declaraţiilor a început, intenţiile preşedintelui rus sunt clare. Cu toate acestea, viitorul este incert: care este tactica pe care o va aborda pentru a-şi îndeplini dorinţa?

Sursa: adevarul.ro

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii