Există suficient de multe state membre ale UE care pot face ceva  pentru a stopa fluxul de migranți în 2017. Pe ruta central- mediteraneana, Bruxelles-ul va încerca să oprească imigranții să părăsească Africa, prin cooperarea cu țările de origine ale migrantilor și prin masuri de colaborarea cu tarile de tranzit.

Dar, dificultatea pentru rutele de migrație din Africa consta, de fapt, in faptul ca nu exista un guvern stabil în Libia si acest lucru limiteaza capacitatea Uniunii Europene de a stopa fluxul de oameni prin centrul Mării Mediterane.

Pe ruta Mediteranei de Est, Uniunea Europeană își va păstra canalul  de comunicare cu Turcia , in pofida diferendelor politice cu Ankara.

Alegerile din unele tari europene și diviziunile interne din aceste tari, privitoare la fenomenul migratiei, vor face ca blocul comunitar sa fie mai rezervat cu privire la concesiile acordate Turciei, în special privitor la cererea acestei tari de a se acorda o liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci.

O scurtă perioada de de oportunitate pe această temă va fi deschisa în primele luni ale anului, dar, în cazul în care nu se realizează progrese înainte in ciclul electoral european, care  începe în martie, în Țările de Jos, problema va fi amânată pentru partea a doua a anului (2017). Progresele înregistrate cu privire la aspectele mai puțin controversate, cum ar fi comerțul și fondurile vor fi oarecum mai ușor de indeplinit.

Conștienți de modul în care partenerii lor externi sunt nesiguri, membrii UE vor încerca să se protejeze cât mai mult posibil. Ei vor continua să-și înăsprească legislatia naționala in privinta  migrației, precum și cresterea numarului de repatrieri, pentru a descuraja migranții să vină patrunda in spatiul UE. Posibilitatea de a reintroduce controalele la frontierele UE va fi, de asemenea un subiect abordat, ca o modalitate de a intrerupe fluxurile pe rutele de migrație. Aceste aspecte se vor afla in continuare pe lista de dezbateri – unele purtate între țările de sosire (cum ar fi Italia și Grecia) și altele, in țările de destinație (Europa de Nord), pentru a « acoperi » eșecul Bruxelles-ului in privinta dezvoltarii unei politici coerente privind migrația.

Sursa: STATFOR