Valurile de imigranţi de la graniţele Europei au ţinut anul trecut primele pagini ale ziarelor de ceva vreme. Acest fenomen a dus la măsuri extreme din partea unor ţări: garduri de sârmă ghipată la graniţă, masarea blindatelor, întărirea flotelor pe mare etc etc. Grecia, Macedonia, Italia, Serbia, dar şi alte ţări în măsură mai mică decât cele aminite s-au confruntat cu acest val de migratori veniţi din sud şi răsărit. UE a decis să îi împartă, iar cotele au stârnit zâzanie între liderii ţărilor membre. Unii că nu pot, alţii că nu vor … şi fiecare dintre ei au găsit metode de a-şi legitima decizia: consultări, referendumuri etc. Totuşi pornim de la o întrebare – de ce fug oamenii?

Refugiaţii nu cuceresc o ţară, dar sigur o vor schimba

Migraţiile de populaţii nu sunt fenomene neobişnuite în istorie. Ce le generează? De ce ar pleca un om după ce a muncit o viaţă întreagă să îşi facă rostul lui într-un colţ de lume? Războaie, calamităţi naturale majore care au distrus regiuni întregi, regimuri opresive, epidemii, foamete, suprapopulare şi sărăcie – iată câteva din motivele globale care provoacă migraţia.

Ultimele două motive le putem asocia fenomenului global însă ele ţin de o sub-categorie pe care o putem numi: emigrarea pentru un trai mai bun. E ceea ce au făcut turcii în RFG începând cu ani ’60, grecii prin anii ’70 – ’80 sau românii după 1990. Ei nu au fost goniţi de cineva din casele lor, ci sărăcia i-a determinat să plece în căutarea a ceva mai bun. Un exemplu legat de suprapopulare este China, care „exportă” oameni încă de pe la începutul secolului XX către toate colţurile lumii. În aceste două cazuri migraţia este mult mai lentă, cei care îşi părăsesc locurile natale încearcă să se integreze în societatea respectivă şi de multe ori nu pleacă cu gândul să rămână toată viaţa acolo.

Cine îi împinge prin sârme ghipate pe imigranţi

Dacă greutăţile vieţii te fac să gândeşti la modul – plec temporar, moartea aduce pe lângă doza de disperare pe care o au şi săracii şi sentimentul de frica. Pe aceşti imigranţi nimic nu îi leagă de locul din care au plecat. Au fugit din calea morţii care vine sub diverse forme. Valurile de oameni care fug din calea morţii sunt cu mult mai mari decât autocare cu români care ajungeau odinioară în Spania sau Italia ca turişti şi apoi dispăreau la prima oprire în ţările vizate. Frica de moarte îi împinge să treacă prin orice: sârmă ghimpată, ziduri (Zidul Berlinului sau Marele Zid Chinezesc au fost construite să oprească migraţii şi invazii).

Migraţia de acest tip presupune ruperea legăturilor cu locul de baştină şi plecarea cu totul (familie şi avere) către alte locuri. Si totusi mai aduc ceva acesti migratori: tradiţiile şi obiceiurile lor. Fiecare dintre ei pleacă cu un bagaj de informaţii cu mult mai mare decât ce aduc în sarsanalele lor. Tocmai acest bagaj de informaţii corelat cu valul imens de oameni care îl împărtăşesc şi care fac această deplasare poate avea un efect nociv asupra civilizaţiei în care ei, migratorii, pătrund.

Pe româneşte şi fără ocolişuri – ceea ce nu au fost capabili să facă cei mai viteji dintre califii arabi, în timpul marii expansiuni arabe (sec.VII-VIII) sau cei mai războinici sultani otomani (sec. XV-XVII). Acest val de migratori musulmani. De unde vin şi cine a ridicat acest val uriaş pe populaţii? Primăvara arabă de la sfârşitul anului 2010 a destabilizat numeroase ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În unele dintre acestea (Tunisia, Egipt, Siria, Libia şi Yemen) înlăturarea guvernului sau schimbarea lui a dus la un colaps al statului şi la lupte armate între diverse facţiuni. Războiul şi insecurtatea într-o zonă atât de vastă a ridicat un val masiv de migratori.

Migraţiile în istorie

Fenomenele de acest tip în istorie au fost studiate cu mare atenţie. Ceea ce au concluzionat însă este faptul că aceste valuri puternice de migratori nu fac altceva decât să ducă la destabilizarea civilizaţiilor pe care le invadează. Imperiul Roman s-a sfârşit sub asediul popoarelor migratoare. Cultura şi civilizatia antică plămădită de greci şi dusă la apogeu de romani a murit odată cu barbarizarea ei. Gardurile, zidurile şi nici chiar legiunile nu i-au putut ţine departe pe migratori, care vreme de câteva sute de ani au asaltat graniţele civilizaţiei romane. Nici banii sau încercarea de asimilare, prin oferirea de regiuni întregi migratorilor nu au putut opri decăderea. Istoricii vorbesc de caracterul nomad al acestor popoare precum: goţii, hunii, gepizii, vandalii, francii, anglo-saxonii, avari, slavii, bulgarii, normanzii sau maghiari.

Totuşi fenomenele sunt corelate cu o suprapopulare şi apoi cu războaie şi foamete în zona Asiei Centrale. Plecările din regiunile de baştină nu se fac cu totul decât dintr-un motiv cu totul special: atacul altor populaţii, imposibilitatea de a-şi duce traiul. Mongolii şi tătarii sunt cel mai concludent exemplu. Expansiunea lor militară nu a fost în primă instanţă o migraţie. Locurile de baştină erau neatinse. Totul a devenit o migraţie abia când în anumite locuri şi-au constituit baze care necesitau o administrare atentă.

Migraţia europeană în America a dus la distrugerea civilizaţiilor de acolo fie că vorbim de amerindienii din Nord, fie că discutăm de azteci, mayaşi sau incaşi din America centrală şi de sud. Până şi migraţia evreiască în Cannan, din timpul lui Moise, relatată în Biblie în episodul Exodului a dus la dispariţia populaţiilor din regiunea respectivă.

Migratorii modifică tot. Se schimbă şi ei parţial, dar lumea sau civilizaţia lovită de migraţie nu va mai arăta la fel. Cât de mult ne vor distruge aceste valuri de migraţie, rămâne de văzut. Politicienii ne spun că-i vom asimila şi că schimbările sociale vor fi minore? Să fie oare aşa sau să îi sprijinim pe liderii radicali care ne îndeamnă să îi aruncăm înapoi în mare?

Sursa: historia.ro