Un numar insemnat de migranti, majoritatea refugiați sirieni, traversau duminică Macedonia și Serbia în direcția Europei de Vest, relatează AFP.
Aproximativ 6.000 de persoane au ajuns sâmbătă în Sudul Serbiei. Ei au fost apoi transferați cu autobuze, în orașul vecin Presevo, unde li se eliberează documente care le permit să-și continue călătoria spre Belgrad și Nordul Serbiei, la frontiera cu Ungaria.
În Gevgelija, la frontiera greco-macedoneană, inca o mie de persoane așteptau duminică să plece cu trenul spre Serbia. Unii dintre imigranți negociau cu șoferii de taxi pentru a face drumul de circa 180 de km până în Serbia.
Guvernul macedonean, a acuzat autoritățile elene că-i îndreaptă pe refugiati în mod organizat către Macedonia.
Martori oculari aflati in tranzit pe soselele din Ungaria si Austria afirma ca pe autostrazi se deplaseaza sirusi impresionante de migranti, spre Vestul Europei. Deplasarea se face pa banda de urgenta, iar parcarile au fost invadate de mici tabere, unde refugiatii poposesc.
Majoritatea acestora au ca tinta tari precum Germania sau tari din Nordul Europei.
migrantcenter.ro




