rfiStatele vecine României se confruntă cu o gravă criză a migranţilor din Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Mii de oameni au forţat frontiera dintre Grecia și Macedonia, încercând să ajungă în Serbia, apoi în Ungaria și de acolo în statele occidentale.
Deocamdată, Uniunea Europeana nu a găsit o soluţie la criza migranţilor. În tot acest timp, în România este liniște. Migranţii ocolesc ţara noastră, iar România a înregistrat anul acesta doar câteva sute de cereri de azil.
Bulgaria, Serbia, Macedonia sau Ungaria – sunt ţări confruntate zilnic cu chestiunea migranţilor care fug de conflictele din lumea arabo-musulmană. România nu se află pe drumul direct care duce din Orientul Mijlociu către Europa Occidentală.Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, spune că migranţii nu vin în România deoarece caută să ajungă în ţări mai dezvoltate pentru a se putea întreţine.
Ar putea România să ajute la rezolvarea crizei migranţilor? Desigur, răspunde Teodor Baconschi, fost ministru de externe. România are șase centre de primire la standarde europene. Trebuie rezolvată problema cotelor de migranţi, ori când vine vorba să ia un anumit număr acasă, ţările europene dau îndărăt.
Ar fi fost România mai atractivă pentru refugiaţi dacă ar fi facut parte din Schengen? Probabil, răspund ambii politicieni. Ioan Mircea Pașcu amintește însă că tratatul Schengen este în pericol. Mai multe voci au cerut modificarea lui așa încât migranţii să nu mai poată circula liberi în Occident și să nu mai vizeze ţările de acolo ca destinaţie finală.
În timp ce Europa discută, agenţia ONU pentru refugiaţi critică lipsa de reacţie, iar Înaltul Comisariat al ONU atrage atenţia că problema nu va dispărea curând și că afectează întreaga Europă.
Sursa: rfi

اترك تعليقًا