În cadrul mai multor operaţiuni în Marea Mediterană, autorităţile italiene au reuşit să salveze, marţi, 651 de imigranţi, potrivit Agerpres.
Refugiaţii sunt încurajaţi de vreme să traverseze în continuare Marea Mediterană. Astfel, aceştia pleacă dinspre coastele Libiei către Italai.
O navă a gărzii de coastă italiene a salvat 360 de persoane aflate în trei bărci pneumatice. Totodată, vasul Bourbon Argos, care aparţine de Medici Fără Frontiere (MFF), a reuşit să aducă la ţărm, în mod succesiv, 95 şi 96 de migranţi aflaţi în derivă în largul coastelor Libiei.
De altfel, şi nava militară Cigala Fulegesi a reuşit să salveze viaţa a 100 de oameni din Orientul Mijlociu şi a recuperat trupul unui om mort în altă operaţiune.
Sursa: b1.ro





