Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – SPF Calafat au depistat, în urma verificării unui microbuz, zece cetățeni străini care nu dețineau viză valabilă sau permis de ședere pentru a putea călători în spațiul Schengen.

În data de sâmbătă, 16 august 2025, în jurul orelor 01:40, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, au oprit pentru control în parcarea din proximitatea stației de taxare Calafat-Vidin un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Acesta circula pe ruta Bulgaria-Italia, era condus de către un cetățean bulgar în vârstă de 23 de ani și avea ca pasager un alt cetățean bulgar.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul destinat transportului de marfă au fost depistate zece persoane, cetățeni străini, care nu dețineau documente de călătorie valabile și nici nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România. În urma verificărilor, cadrele poliției de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Irak și Siria.

Față de situația de fapt constatată, cei zece cetățeni străini, șoferul și pasagerul împreună cu microbuzul au fost preluați de către autoritățile bulgare, în baza Acordului de Readmisie în vigoare între cele două state membre UE.

Sursa: politiadefrontiera.ro

اترك تعليقًا