Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Timișoara – STPF Timiș au desfășurat activități de cercetare penală într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

La data de 14 ianuarie 2026, polițiștii de frontieră au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, precum și două mandate de aducere, privind doi cetățeni de origine pakistaneză, bănuiți de implicare în activități de trafic de migranți.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2025 – ianuarie 2026, cei doi cetățeni pakistanezi, împreună cu mai mulți cetățeni români, ar fi desfășurat activități de racolare, îndrumare, călăuzire, adăpostire și transport a unor migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.

Migranții, racolați din țările de origine, erau introduși ilegal pe teritoriul României prin intermediul mai multor transportatori, fiind ulterior preluați și cazați în diferite imobile de pe raza municipiului Timișoara. Mai apoi, aceștia erau îmbarcați, de regulă, în mijloace de transport alternativ de tip ride-sharing, cu destinația finală în diferite state din Europa Occidentală.

Din probatoriul administrat a rezultat că unul dintre inculpați ar fi coordonat, în mod repetat, activitatea infracțională, asigurând legătura cu transportatorii și sprijinul financiar necesar. Astfel, acesta ar fi plătit sume de bani în lei și euro (sume cuprinse intre 500 euro și 1000 euro) pentru transportul migranților către frontiera de vest.

Pe timpul monitorizării persoanelor implicate în acest caz, polițiștii de frontieră au depistat patru astfel de transporturi în zona de frontieră din județele Timiș și Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Timișoara și al Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara, iar în urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mijloace de probă relevante pentru cauză.

La data de 15 ianuarie 2026, procurorul de caz a solicitat Tribunalului Timiș arestarea preventivă față de cei doi inculpați, cetățeni pakistanezi, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar instanța a admis propunerea, dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În continuarea cercetărilor din dosar, în data de 16 ianuarie 2025, polițiștii de frontieră au depistat și oprit în trafic, în municipiul Timișoara, alte două persoane — un cetățean afgan și un cetățean român — pe numele cărora existau mandate de aducere în calitate de suspecți într-un dosar penal.

În timpul acțiunii, cele două persoane nu s-au supus somațiilor legale ale polițiștilor de frontieră, iar una dintre persoane, cetățeanul afgan, a fost necooperant și a manifestat un comportament violent, procedând la distrugerea unor mijloace de probă. Ulterior, polițiștii de frontieră au procedat la imobilizarea afganului și românului și i-au condus la sediul ITPF Timișoara pentru efectuarea de verificări suplimentare.

În urma acestora s-a stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2025 – ianuarie 2026, cetățeanul afgan și cel român, împreună cu cei doi cetățeni pakistanezi arestați în data de 15 ianuarie 2026, ar fi desfășurat activități de racolare, îndrumare, călăuzire, adăpostire și transport a unor migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.

Ca urmare, în data de 17 ianuarie 2026, polițiștii de frontieră din Timișoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au mai pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, în dosarul privind săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți pentru a obține direct sau indirect un folos material.

În cadrul verificărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrație ilegală, organele de cercetare penală au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore față de cetățeanul afgan și cel român, cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și distrugere de probe.

În urma prezentării în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, față de cetățeanul afgan a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de cetățeanul român a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Pe întreg parcursul procesului penal, toate persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: politiadefrontiera.ro

اترك تعليقًا