refugiati_suediaPeste 800 de imigranţi au fost evacuaţi, miercuri, din trei tabere improvizate construite în ultimele zile în nord-estul Parisului, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Taberele fuseseră improvizate în zona docurilor Jemmapes, a Pieţei Stalingrad şi Bulevardului Flandres.

Imigranţii de origine afgană, sudaneză, eritreeană au fost redirecţionaţi spre o secţie de poliţie din arondismentul parizian 18, unde situaţia lor administrativă va fi examinată pentru ca aceştia să fie îndrumaţi şi susţinuţi, dacă este cazul. Aproximativ 60-70 de femei şi copii au fost prioritari.

Începând de la jumătatea lunii iulie, Prefectura poliţiei a condus operaţiuni de evacuare a taberelor care au fost reconstruite în apropierea Gării de Nord şi asociaţiei non-guvernamentale France Terre d’asile, unde imigranţii solicită în Paris demersurile pentru statutul de refugiat.

Aceste evacuări efectuate la iniţiativa Prefecturii poliţiei sunt denunţate de colectivele de susţinere a deportaţilor pentru procedurile de expulzare.

Primarul oraşului Paris, Anne Hidalgo, a confirmat la data de 6 iunie intenţia sa de a construi în Paris mai multe tabere pentru cazarea refugiaţilor. Potrivit acesteia, între 80 şi 100 de imigranţi sosesc zilnic în capitala Franţei.
Sursa: zf.ro

اترك تعليقًا