الأخبار

Migranţi: Căpitanul Lifeline, în faţa unui tribunal luni

By 1 يوليو 2018لا توجد تعليقاتلا توجد تعليقات2 دقائق للقراءة

Căpitanul navei umanitare Lifeline, sosită miercuri în Malta cu peste 230 de migranţi la bord, va fi audiat luni de un tribunal maltez, a indicat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului din Valletta.

Căpitanul navei, închiriată de o organizaţie neguvernamentală germană cu acelaşi nume, a fost acuzat de autorităţile malteze şi italiene de încălcarea regulilor prin refuzul de a se supune ordinelor gărzilor libiene.

El a fost deja interogat miercuri şi joi, dar a fost lăsat în libertate. Nava sa rămâne sub sechestru şi sub supraveghere, a declarat acelaşi purtător de cuvânt.

Autorităţile malteze au anunţat că şi-au încheiat operaţiunile de control al migranţilor debarcaţi miercuri şi că ţările care au acceptat să-i găzduiască vor trece acum la propriile controale, potrivit acestei surse.

Opt ţări europene au anunţat că vor primi aceşti migranţi: Malta, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Luxemburg, Belgia şi Olanda. Norvegia a spus de asemenea că este dispusă să primească o parte dintre ei.

Sursa: agerpres

اترك تعليقًا