Refugees

14 sirieni, prinși într-un TIR la Nădlac. Alți trei au fost găsiți în două „hotspot”-uri frecventate de migranți

14 sirieni, prinși într-un TIR la Nădlac. Alți trei au fost găsiți în două „hotspot”-uri frecventate de migranți

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-un TIR încărcat cu ambalaje pentru alimente

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-un TIR încărcat cu ambalaje pentru alimente, paisprezece cetăţeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge în vestul Europei. De asemenea, au fost prinși alți trei migranți tineri, din Palestina și Uganda, care nu au reușit să explice „scopul și durata vizitei”.

Şoferul TIR-ului în care s-au ascuns cei 14 migranți, un cetăţean turc în vârstă de 35 de ani, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În data de 10.01.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc. Bărbatul conducea un mijloc de transport înmatriculat în Turcia şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ambalaje pentru alimente pe ruta Turcia-Austria, anunță Poliția de Frontieră.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, într-un locaș special amenajat, format din două recipiente cilindrice din plastic acoperite cu marfă, paisprezece cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări privind săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat faţă de cetăţenii sirieni, cât şi verificări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Trei străini, depistați în județul Arad în cadrul unor acţiuni preventive

Polițiștii de frontieră arădeni au „vânat” migranți, de asemenea, în două locuri în care aceștia se perindă des, în drumul lor ilegal spre Spațiul Schengen: în Gara CFR din Arad și într-o parcare din orașul Pecica. Au reușit să prindă astfel trei cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în aceste zone.

Pe parcursul misiunii, informează Poliția de Frontieră, au fost identificați, în Gara CFR din municipiul Arad, respectiv într-o parcare din orașul Pecica, trei cetăţeni străini, despre care s-a aflat, în urma cercetărilor ulterioare, că sunt cetăţeni din Palestina și Uganda, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani.

După finalizarea tuturor verificărilor, aceștia vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.

În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad vor continua acţiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea activităţilor de migraţie ilegală, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat.
Sursa: specialarad.ro

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii