Refugees

Afluxul de refugiaţi ucrainieni a impulsionat consumul intern

Afluxul de refugiaţi ucrainieni a impulsionat consumul intern

Fără aportul celor aproape un milion de refugiaţi ucrainieni, consumul intern ar fi suferit probabil o contracţie în comparaţie cu ultimul trimestru din 2021

Fără aportul celor aproape un milion de refugiaţi ucrainieni, consumul intern ar fi suferit probabil o contracţie în comparaţie cu ultimul trimestru din 2021. Cererea exercitată de aceştia s-a manifestat în special pe segmentul produselor de bază, conform BNR.

 

„Primele luni ale anului 2022 par să fi cunoscut o uşoară revigorare a achiziţiilor de bunuri (surprinsă de avansul cu 0,8 la sută a volumului cifrei de afaceri din comerţ în intervalul ianuarie-februarie comparativ cu media trimestrului IV 2021, precum şi de semnale ale pieţei pentru luna martie), pe fondul unor influenţe temporare, cum ar fi atenuarea dificultăţilor de aprovizionare pe latura ofertei de bunuri durabile (în special autoturisme), afluxul de refugiaţi ucraineni, care a impulsionat cumpărările de produse de bază sau reacţia excesivă a consumatorilor indusă de propagarea unor informaţii cu privire la scumpirea carburanţilor, în contextul conflictului din Ucraina,” se menţionează în ultimul raport al BNR cu privire la evoluţia inflaţiei.

În trimestrul IV din 2021, consumul privat şi-a redus cu 3,5 puncte procentuale rata trimestrială de creştere, până la 1,7 la sută (9,4 la sută în termeni anuali), sub efectul erodării puterii de cumpărare a populaţiei în contextul creşterii generalizate a preţurilor de consum, dar şi al îngrijorării provocate în rândul populaţiei de creşterea preţurilor la energie (salariul mediu real a scăzut cu 0,4 la sută faţă de media trimestrului anterior.). În consecinţă, activitatea comercială a rămas la o intensitate scăzută (0,3 la sută, variaţie trimestrială).

Achiziţiile de bunuri durabile s-au restrâns cu 1,9 la sută, în timp ce ritmul trimestrial al vânzărilor de bunuri de uz curent s-a menţinut în teritoriul pozitiv (0,6 la sută), fiind susţinut de creşterea preferinţei populaţiei pentru produsele „marcă proprie” ale principalelor lanţuri comerciale sau pentru magazine de tip discount.

Conform documentului BNR, pe parcursul anului în curs consumul va creşte cu un rtm redus: „evoluţia cererii de consum va rămâne probabil modestă, în condiţiile în care efectele inhibitoare generate de contextul inflaţionist vor fi însoţite de conturarea unui comportament prudent, alimentat de conjunctura geopolitică tensionată din regiune, care va greva în special segmentul bunurilor de folosinţă îndelungată”.
Sursa: adevarul.ro

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii