Refugees

Comisia Europeană propune accelerarea procedurilor de deportare

Comisia Europeană propune accelerarea procedurilor de deportare

Comisia Europeană a propus expulzarea mai rapidă a migranţilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea azilului, arată un document intern trimis miercuri statelor membre al Uniunii Europene, consultat de Reuters, potrivit Agerpres. Conform propunerii, deportările vor fi voluntare, iar scopul lor este să sprijine reintegrarea migranţilor în ţările de origine. De asemenea, Comisia ar putea

Comisia Europeană a propus expulzarea mai rapidă a migranţilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea azilului, arată un document intern trimis miercuri statelor membre al Uniunii Europene, consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Conform propunerii, deportările vor fi voluntare, iar scopul lor este să sprijine reintegrarea migranţilor în ţările de origine.

De asemenea, Comisia ar putea amenda guvernele care nu respectă noile reguli de deportare propuse.

„Comisia va urmări un sistem comun de returnare pentru UE care să funcţioneze mai bine”, susţine documentul datat 10 februarie, care utilizează termenul folosit oficial de Uniune pentru deportări.

Propunerea, expusă pe 12 pagini, face parte dintr-un plan mai amplu al Comisiei Europene, lansat în septembrie anul trecut pentru revizuirea reglementărilor privind migraţia şi pentru primirea în condiţii mai bune a refugiaţilor din Orientul Mijlociu şi Africa. Reuters reaminteşte că între statele din UE există de mai mulţi ani divergenţe asupra problemei.

Sursa: stiritvr.ro

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii