Comisia Europeană s-a declarat „profund îngrijorată” că unii migranţi ar fi fost respinşi de la frontierele maritime ale blocului comunitar, după apariţia unor informaţii în spaţiul public potrivit cărora agenţia frontalieră europeană Frontex ar fi fost implicată în astfel de incidente, a declarat un purtător de cuvânt al executivului de la Bruxelles, citat luni de
Comisia Europeană s-a declarat „profund îngrijorată” că unii migranţi ar fi fost respinşi de la frontierele maritime ale blocului comunitar, după apariţia unor informaţii în spaţiul public potrivit cărora agenţia frontalieră europeană Frontex ar fi fost implicată în astfel de incidente, a declarat un purtător de cuvânt al executivului de la Bruxelles, citat luni de DPA.
„Luăm această problemă foarte în serios”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei, Adalbert Jahnz. „Comisia este profund preocupată de informaţiile despre cazurile de respingere sau referitoare la alte forme de nerespectare a legislaţiei UE, inclusiv a garanţiilor pentru protejarea drepturilor fundamentale şi a dreptului de acces la azil”, a adăugat el. Astfel de acţiuni sunt ilegale în temeiul legislaţiei internaţionale şi europene, notează DPA, transmite Agerpres.
Frontex a fost acuzată în mai multe rânduri de colaborare cu gărzile de coastă naţionale pentru a respinge migranţi înapoi spre porturile lor de origine sau spre apele internaţionale în ultimii ani.
Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson este în contact cu directorul agenţiei, a spus Jahnz.
Potrivit Frontex, Grecia a lansat o anchetă internă în această problemă.
„Frontex continuă să ofere sprijin Greciei la frontierele sale externe, în conformitate cu mandatul său şi în spiritul solidarităţii UE, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale şi a dreptului internaţional”, a declarat agenţia într-o reacţie pe Twitter.
Sursa: defenseromania.ro
Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii