Uniunea Europeană ar trebui să se aștepte în acest an la același număr de migranți care vor traversa Marea Mediterană din Libia ca și anul trecut, atunci când un număr record de migranți au debarcat în Italia, a declarat miercuri șeful Agenției europene de frontieră și pază de coastă (Frontex), Fabrice Leggeri, relatează Reuters. Circa
Uniunea Europeană ar trebui să se aștepte în acest an la același număr de migranți care vor traversa Marea Mediterană din Libia ca și anul trecut, atunci când un număr record de migranți au debarcat în Italia, a declarat miercuri șeful Agenției europene de frontieră și pază de coastă (Frontex), Fabrice Leggeri, relatează Reuters.
Circa 1,6 milioane de refugiați și migranți au ajuns în Europa traversând Mediterana în 2014-2016 și principalul traseu al migranților este în prezent de la țărmurile Libiei până în Italia.
‘A existat o creștere cu 17% anul trecut, așa că au existat circa 181.000 de migranți ilegali care au trecut frontiera din Libia…Trebuie să fim pregătiți să ne confruntăm cu același număr’ anul acesta, a mai spus Fabrice Leggeri.
‘În 2016, 2015 și 2014, au fost mai mult de 150.000 de migranți ilegali proveniți din Libia’, a spus el.
Uniunea Europeană, copleșită de sosirile migranților și confruntată cu lupte interne asupra modului de gestionare a acestei situații, și-a intensificat eforturile pentru a reduce numărul persoanelor care folosesc bărci ale contrabandiștilor pentru a ajunge pe bătrânul continent.
Aceste eforturi includ și ajutorul oferit de guvernul libian de la Tripoli sprijinit de ONU, eforturi pentru stimularea expulzării persoanelor cărora li se refuză cererea de azil și colaborarea cu statele africane de-a lungul traseelor folosite de migranți pentru a se asigura că un număr cât mai mic de persoane sunt lăsate să treacă.
‘Sper că 2017 va marca începutul unei schimbări, al unui impact pozitiv al măsurilor alternative; însă acestea sunt măsuri care necesită timp’, a adăugat Leggeri.
Uniunea Europeană afirmă că aproximativ 70% dintre persoanele care vin din Africa via Libia nu fug din calea conflictelor sau a regimurilor opresive și prin urmare este puțin probabil să obțină azil. Ei sunt considerați migranți economici și UE dorește să-i expulzeze.
Sursa: agerpres
Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii