Refugees

Implementarea cotelor obligatorii de refugiaţi avansează lent, o cauză fiind preferinţa migranţilor pentru anumite ţări

Implementarea cotelor obligatorii de refugiaţi avansează lent, o cauză fiind preferinţa migranţilor pentru anumite ţări

Comisia Europeană a anunţat miercuri că, din cei 160.000 de migranţi ce ar trebui redistribuiţi între statele UE pe baza cotelor obligatorii de refugiaţi, până în prezent au fost relocaţi doar 272, printre cauzele acestei implementări lente a mecanismului numărându-se întârzierile în crearea hotspot-urilor din Grecia şi Italia şi preferinţa migranţilor pentru anumite state, mai

imigr_euComisia Europeană a anunţat miercuri că, din cei 160.000 de migranţi ce ar trebui redistribuiţi între statele UE pe baza cotelor obligatorii de refugiaţi, până în prezent au fost relocaţi doar 272, printre cauzele acestei implementări lente a mecanismului numărându-se întârzierile în crearea hotspot-urilor din Grecia şi Italia şi preferinţa migranţilor pentru anumite state, mai ales Germania, transmite agenţia Reuters.
În centrele denumite ‘hotspot’ migranţii sunt înregistraţi şi separaţi în imigranţi economici — care în mod normal ar trebui repatriaţi în ţările lor — şi refugiaţii a căror cerere de azil este aparent justificată şi care pot fi redistribuiţi în celelalte state ale UE prin sistemul cotelor obligatorii. Dar deocamdată sunt funcţionale numai 3 din cele 11 astfel de centre care trebuie deschise în Grecia şi Italia, cele două ţări de unde vor fi preluaţi în următorii doi ani cei 160.000 de migranţi veniţi din Siria, Irak şi Eritreea.

Pe lângă aceste dificultăţi administrative, Pascal Brice, directorul agenţiei franceze Ofpra, însărcinată cu gestionarea cererilor de azil, subliniază că şi preferinţa migranţilor de a fi relocaţi numai în anumite state joacă un rol important în aplicarea greoaie a mecanismului.

El afirmă că Franţa este pregătită să primească migranţi, dar ei nu se arată foarte dornici să se mute acolo, în topul preferinţelor rămânând Germania, datorită politicii generoase de azil a acesteia şi a economiei sale puternice care oferă mai multe oportunităţi, Marea Britanie fiind de asemenea printre cele dorite de migranţii veniţi din ţările arabe, africane şi asiatice. Totuşi, anul trecut Franţa a acordat azil pentru circa 25.000 de migranţi, cifră cu 60% mai mare faţă de anul anterior.

Conform statisticilor, statele europene care au primit anul trecut cei mai mulţi migranţi extracomunitari sunt Germania, aproape 1,1 milioane, şi Suedia, aproape 200 de mii.

Nemulţumiţi de implementarea greoaie a sistemului de cote obligatorii, liderii europeni care susţin acest mecanism au cerut la Consiliul European de pe 17 şi 18 decembrie să se ia măsuri pentru a se grăbi aplicarea lui. În plus, unii dintre ei, cum este cancelarul german Angela Merkel, insistă să se instituie şi un sistem automat de cote obligatorii permanente pentru redistribuirea tuturor migranţilor care vor veni de acum înainte în UE.
Sursa – agerpres

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii