Marina germană a anunţat sâmbătă că a salvat peste 10.000 de refugiaţi în acest an, dintre care peste 500 de migranţi în primejdie, de Crăciun, în Marea Mediterană, în largul coastelor Libiei, relatează AFP. „Navele marinei germane au salvat 10.528 de persoane de la 7 mai 2015”, data la care vasele sale au început operaţiunile
Marina germană a anunţat sâmbătă că a salvat peste 10.000 de refugiaţi în acest an, dintre care peste 500 de migranţi în primejdie, de Crăciun, în Marea Mediterană, în largul coastelor Libiei, relatează AFP.
„Navele marinei germane au salvat 10.528 de persoane de la 7 mai 2015”, data la care vasele sale au început operaţiunile de salvare, a detaliat Bundeswehrul pe site-ul său.
Una dintre nave a intervenit vineri dimineaţă, în ziua de Crăciun, la 40 de kilometri de coastele libiene, pentru a salva 539 de persoane aflate la bordul a trei bărci pneumatice şi unei ambarcaţiuni din lemn.
Nava germană a fost sprijinită în cursul acestei operaţiuni de o fregată italiană, un vas de patrulare italian şi un petrolier maltez.
Germania a trimis două vase în Marea Mediterană în cadrul misiunii navale Sophia la care participă 22 de ţări membre ale Uniunii Europene
Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), până la 21 decembrie, aproximativ 972.000 de persoane au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa.
OIM a mai informat că aproape 3.700 de migranţi, majoritatea provenind din Siria, au murit sau au fost daţi dispăruţi în acest an în timpul traversării Mediteranei. Dintre aceştia, circa 700 au murit în Marea Egee în încercarea de a ajunge în Grecia, iar 3.000 în sudul Mediteranei, mai ales în largul coastelor Libiei şi Tunisiei.
Sursa: agerpres
Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii