Refugees

Roma: Întâlnire guvernamentală la nivel înalt privind implementarea Protocolului Italia-Albania în domeniul migrației ilegale

Roma: Întâlnire guvernamentală la nivel înalt privind implementarea Protocolului Italia-Albania în domeniul migrației ilegale

Președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, a prezidat ieri 23 decembrie 2024 o întâlnire desfășurată la sediul Guvernului de la Roma, Palazzo Chigi, privind implementarea Protocolului Italia-Albania în domeniul migrației ilegale. La întâlnire au participat: Vicepreședintele Consiliului de Miniștri și Ministrul Afacerilor Externe, Antonio Tajani, care s-a alăturat prin link video, ministrul de

Președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, a prezidat ieri 23 decembrie 2024 o întâlnire desfășurată la sediul Guvernului de la Roma, Palazzo Chigi, privind implementarea Protocolului Italia-Albania în domeniul migrației ilegale.

La întâlnire au participat: Vicepreședintele Consiliului de Miniștri și Ministrul Afacerilor Externe, Antonio Tajani, care s-a alăturat prin link video, ministrul de interne, Matteo Piantedosi, ministrul apărării, Guido Crosetto, ministrul Afacerilor Europene, PNRR și Politicii de Coeziune, Tommaso Foti și subsecretarul de stat Alfredo Mantovano, căruia îi este delegată autoritatea pentru serviciile de securitate ale Italiei.

În lumina recentei hotărâri a Curții de Casație a Italiei, care a indicat responsabilitățile în ceea ce privește determinarea țărilor de origine sigure pentru migranți la nivel național, întâlnirea a reiterat intenția fermă a guvernanților de la Roma de a continua să lucreze, împreună cu partenerii UE și în conformitate cu Concluziile Consiliul European din 19 decembrie 2024, asupra așa-numitelor „soluții inovatoare” care să se adreseze la fenomenul migrației ilegale.

Doamna Meloni a împărtășit cu ceilalți oficiali italieni și consensul puternic care a apărut în acest sens în cadrul întâlnirii cu statele membre UE care au cel mai pronunțat interes în această problemă. Întâlnirea în cauză a fost organizată de premierul italian împreună cu prim-miniștrii danez și olandez și s-a desfășurat în marja celui mai recent Consiliu European.

Sursa: governo.it

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii