Polițiștii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat șase cetățeni originari din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două automarfare și două autoturisme. În urmă cu două zile, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-au prezentat pentru efectuarea formalităților
Polițiștii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat șase cetățeni originari din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două automarfare și două autoturisme.
În urmă cu două zile, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni turci, care conduceau ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, biscuiți și medicamente pentru societăți comerciale din Anglia și Cehia.
În urma efectuării controlului amănunțit al mijloacelor de transport, au fost descoperiți, ascunși sub paturile destinate odihnei pentru șoferi, din cabinele celor două vehicule, doi cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului poliției de frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră români au stabilit că este vorba despre cetățeni originari din Siria, în vârstă de 19, respectiv 36 de ani, care intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
De asemenea, la PTF Nădlac II, polițiștii de frontieră au efectuat verificarea efectivă a interiorului asupra a două autoturisme înmatriculate în România, conduse de doi cetățeni români.
În urma efectuării controlului amănunțit, au descoperit în portbagaj, respectiv pe bancheta din spate, acoperite cu trei anvelope, un total de patru persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba de cetățeni originari din Siria, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani.
Față de cele constatate, polițiștii de frontieră au demarat cercetarea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți, pentru șoferi, respectiv tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetățenii depistați ascunși, iar la finalizarea acestora urmează să fie dispuse măsurile prevăzute de legislația în vigoare incidentă în materie.
Sursa: Comunicat de presă IGPF / politiadefrontiera.ro
Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii