Refugees

Spatii de carantinare pentru zeci de migranti asiatici la Liceul CFR din Timisoara. Oamenii au intrat in Romania din Serbia

Spatii de carantinare pentru zeci de migranti asiatici la Liceul CFR din Timisoara. Oamenii au intrat in Romania din Serbia

La Liceul CFR din Timisoara s-au creat in ultimele zile spatii de carantinare pentru zeci de migranti asiatici, care au intrat in Romania din Serbia, in ultimele doua saptamani, a declarat subprefectul de Timis, Mircea Bacala. Potrivit acestuia, Primaria Timisoara va finaliza duminica amenajarea unui spatiu extins la Liceul CFR, unde vor fi cazati si ultimii migranti,

La Liceul CFR din Timisoara s-au creat in ultimele zile spatii de carantinare pentru zeci de migranti asiatici, care au intrat in Romania din Serbia, in ultimele doua saptamani, a declarat subprefectul de Timis, Mircea Bacala.

Potrivit acestuia, Primaria Timisoara va finaliza duminica amenajarea unui spatiu extins la Liceul CFR, unde vor fi cazati si ultimii migranti, care fac parte dintr-un lot mai mare si au fost depistati in parcuri si sub podurile orasului, in ultimele trei zile.

„In urma cu trei zile am identificat 29 de persoane care asteptau in fata Serviciului de Imigrari Timisoara pentru a fi prelucrati. Dupa ce au fost prelucrati, cei de la Serviciul de Imigrari ne-au informat ca acestia au intrat in Romania prin Serbia dupa data de 21 noiembrie, ceea ce inseamna ca se impune carantinarea. Pentru ca nu aveam un spatiu de carantina la momentul respectiv, am luat legatura cu Primaria Timisoara si am identificat impreuna acelasi spatiu pe care l-am avut pentru ei si in primavara si in vara, la Liceul CFR, l-am dotat, l-am utilat si, dupa ce am primit avizul de la Directia de Sanatate Publica Timis ca sunt riscuri minime pentru a fi carantinati acolo migrantii, s-a deschis acel centru”, a explicat Bacala.

El a precizat ca, dupa ce cei 29 migranti au fost anuntati ca vor fi carantinati, au mai aparut alti aproape 100.

„Am informat Politia de frontiera, sa vedem de unde au aparut, pentru ca migrantii umblau prin oras, prin parcuri, pe sub poduri. Politia de frontiera a trecut la o verificare si ancheta a lor si s-a constatat ca sunt foarte multi care au intrat in Romania inainte de 21 noiembrie, dintre care circa 20 au fost predati la Serviciul de Imigrari, iar restul au fost identificati si cazati in internatul Liceului CFR. In momentul de fata mai sunt circa 40 de persoane la Politia de frontiera, care inca sunt in verificare si ancheta. Daca se constata ca acestia au intrat in Romania dupa data de 21 noiembrie se va impune si carantinarea lor. Tot cu Primaria Timisoara am mai discutat sa se utileze si etajul I al acelui liceu. Am inteles ca astazi ar fi gata si, imediat dupa terminarea anchetei ultimului lot de migranti, acestia vor fi dusi acolo”, a detaliat subprefectul Mircea Bacala.

Sursa: agerpres

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii