Structurile specializate din Poliția din Serbia și Germania au destructurat o rețea de traficanți de droguri. Poliția din cele două state a acționat coordonat și a descins miercuri, 4 decembrie, în 27 de locații din orașul german Wiesbaden, dar și din capitala sârbă Belgrad și alte orașe din Serbia. Ministerul de Interne sârb a anunțat
Structurile specializate din Poliția din Serbia și Germania au destructurat o rețea de traficanți de droguri. Poliția din cele două state a acționat coordonat și a descins miercuri, 4 decembrie, în 27 de locații din orașul german Wiesbaden, dar și din capitala sârbă Belgrad și alte orașe din Serbia.
Ministerul de Interne sârb a anunțat că, în urma operațiunii, 10 persoane – șapte din Germania și trei din Serbia – au fost arestate pentru trafic de stupefiante, iar câteva kilograme de cocaină au fost confiscate.
Din anchetă reiese că, începând de la mijlocul anului 2022, rețeaua infracțională transporta cocaină din Olanda către Wiesbaden. Transporturile urmau să ajungă în Serbia și alte state din Europa.
Potrivit MAI, această rețea are legătură cu cele peste 500 de kilograme de cocaină confiscată într-un port croat, în 2021, a cărei valoare este estimată la 50 de milioane de euro.
Operațiunea a avut loc la o săptămână după ce poliția sârbă a arestat opt presupuși membri ai altei rețele infracționale însărcinată cu transportul de cocaină din America de Sud către Europa. Acțiunea a fost una comună a autorităților din Serbia, Bosnia și Herțegovina și Croația.
Unul dintre indivizii arestați în Serbia este căutat de o țară membră a Uniunii Europene, pentru că ar fi în același timp membru al „Pink Panther”, o rețea criminală specializată în furturi de bijuterii. Totodată, polițiștii care au desfășurat operațiunea au confiscat arme, o mare cantitate de muniție, mașini de lux şi bani.
Ruta din Balcani este o axă de tranzit folosită de mult timp în transportul clandestin de droguri, armament şi persoane către Europa de Vest. Traficanții de cocaină folosesc în principal rute maritime, ceea ce înseamnă că aceste carteluri implicate sunt din ce în ce mai prezente, inclusiv în micile orașe – port din Europa.
Foto: commons.wikimedia.org
Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii