Refugees

Timișoara: Inspectoratul General pentru Imigrări, alături de refugiații aflați în nevoie

Timișoara: Inspectoratul General pentru Imigrări, alături de refugiații aflați în nevoie

Inspectoratul General pentru Imigrări. Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara este un instrument important al…

Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara este un instrument important al politicii de protecție internațională care permite adăpostirea celor mai sensibile cazuri de refugiați – cei care necesită evacuare de urgență din prima țară de azil, unde viața lor este pusă în pericol.

Facilitatea de primire a fost înființată la data de 8 mai 2008, când a fost semnat la București Acordul Tripartit între Guvernul României, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională și relocarea ulterioară a acestora, document ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 291 din 14 noiembrie 2008.

Centrul de Tranzit în Regim de Urgență, primul de acest fel din Europa, funcționează în cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, aflat în administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări.

Structura de cazare oferă adăpost temporar refugiaților care trebuie evacuați de urgență din prima țară de azil, fie din cauza riscului de a fi returnați (refoulement) în țara în care sunt persecutați, fie din cauza condițiilor instabile, inumane și/sau periculoase în care se găsesc, până la relocarea într-o țară terță unde își vor putea reface viața.

Perioada de ședere temporară pe teritoriul României, acordată persoanelor care fac obiectul Acordului Tripartit menționat mai sus, este de șase luni de la data intrării acestora pe teritoriul României, cu posibilitatea prelungirii dreptului de ședere pentru cazuri individuale și în mod excepțional.

Persoanele evacuate de urgență beneficiază de 200 de locuri de cazare, locuri special amenajate pentru prepararea hranei și servirea mesei, spălătoare, locuri de joacă, asistență medicală, asistență psihologică și sprijin în rezolvarea diferitelor problemelor apărute.

Inspectoratul General pentru Imigrări are o colaborare foarte bună cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație. De la data înființării centrului de tranzit în regim de urgență și până în prezent au fost evacuate peste 4200 de persoane originare din Siria, Irak, Eritreea, Sudan, Somalia, Palestina, Afganistan, precum și din alte zone cu risc ridicat de nesiguranță, în care viața persoanelor în cauză era pusă în pericol.

Sursa (text și foto): Comunicare emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări / igi.mai.gov.ro

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii