Refugees

Turcia ajută Grecia: Vrea migranţi sirieni

Turcia ajută Grecia: Vrea migranţi sirieni

Şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a evocat vineri, la Atena, cu trei zile înaintea unui summit crucial UE-Turcia pe marginea crizei migraţiei, posibilitatea readmisiei de solicitanţi de azil care vin din alte ţări decât din Siria, informează AFP. „Am început să studiem posibilitatea readmisiei de solicitanţi de azil, în special cei care vin din Maroc,

Turcia ajută GreciaŞeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a evocat vineri, la Atena, cu trei zile înaintea unui summit crucial UE-Turcia pe marginea crizei migraţiei, posibilitatea readmisiei de solicitanţi de azil care vin din alte ţări decât din Siria, informează AFP. „Am început să studiem posibilitatea readmisiei de solicitanţi de azil, în special cei care vin din Maroc, Pakistan sau Afganistan”, a declarat Cavusoglu, în timpul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu omologul său grec Nikos Kotzias. „Avem deja un acord de readmisie cu Grecia, Bulgaria şi alte ţări şi ne pregătim să semnăm altele”, a spus el.
Cavusoglu a precizat că aproape „860 de cereri de readmisie provenind din Grecia au fost transmise Turciei şi 99% dintre ele au fost admise de Turcia”. Miercuri, un grup de 300 de migranţi din zona Maghrebului au fost retrimişi în Turcia, ceea ce, potrivit unei surse guvernamentale greceşti, este „un prim pas în aplicarea protocolului de readmisie” semnat de Ankara şi Atena din 2002, însă rămas adesea literă moartă.

Potrivit aceleiaşi surse, Grecia este în negocieri cu Turcia pentru a pune în aplicare „o procedură ‘fast track’ de readmisie de migranţi în Turcia, care va completa protocolul de readmisie semnat între cele două ţări în 2002”. Amnesty International a atenţionat la sfârşitul lui ianuarie împotriva recurgerii de către UE la această opţiune, considerând că „planurile de a acorda Turciei statutul de ‘ţară terţă sigură’ în scopul retrimiterii a zeci de mii de persoane din Grecia fără acces la procedurile de cerere de azil ar constitui o încălcare flagrantă a legislaţiei internaţionale şi europene”. De asemenea, potrivit unui raport european dat publicităţii vineri şi care vizează un plan de acţiuni comune al UE şi Turciei, semnat în octombrie 2015, negocierile dintre Grecia şi Turcia includ desfăşurarea de ofiţeri turci în cele cinci hotspot-uri (centre de identificare şi înregistrare a migranţilor) care se află pe insulele greceşti din Marea Egee şi extinderea numărului de locuri în Turcia pentru readmisia acestor migranţi, spune Agerpres.
Sursa: stiripesurse.ro

Alte articole

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii