Directorul Oficiului pentru Imigranţi şi Refugiaţi din Germania, Manfred Schmidt, a demisionat. Anunţul a fost făcut joi, de ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, preluat de mediafax.
germany-refugee-documentGermania se confruntă cu un val uriaş de imigranţi. Numărul acestora s-a dublat în ultimele 24 de ore. Controalele la frontiere s-au extins, incluzand şi frontiera cu Cehia.
Decizia luată de Schmidt va îngreuna situaţia deja tensionată privitoare la imigranţi, întrucât din cauza numărului uriaş procesul de înregistrare a acestora se desfăşoară cu dificultate.
Instituţia a fost dur criticată ca fiind responsabilă de creşterea numărului de imigranţi din Germania din ultimele săptămâni, după ce în luna august a luat decizia de a primi refugiaţi din Siria care intră pe teritoriul UE. Zeci de mii de imigranţi au sosit în Germania în ultimele săptămâni. Numai weekendul trecut, peste 19.000 de persoane au ajuns în Munchen, cu trenul.
Creşterea dramatică a numărului solicitanţilor de azil în Germania creează enorme provocări Oficiului precum şi landurilor şi municipalităţilor din Germania.
Un purtător de cuvânt al poliţiei germane, Christian Meinhold, a anunţat joi că Germania a intensificat controalele la frontiera cu Cehia, pe autostrada care face legătura dintre landul estic al Saxoniei şi Cehia, de miercuri seară. Măsurile au fost dispuse pentru a combate traficul de persoane şi pentru a face faţă fluxului de imigranţi care creşte de la o zi la alta, potrivit autorităţilor germane. De la introducerea măsurilor respective, patru persoane au fost arestate.
De asemenea, numărul imigranţilor care au sosit în Germania în cursul zilei de miercuri (7.266) s-a dublat faţă de cel înregistrat marţi (3.442), cei mai mulţi dintre aceştia provenind de la frontiera cu Austria, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei federale, Judith Toelle.
Germania a intensificat, miercuri, controalele pe un segment al frontierei cu Franţa, la nivelul regiunii franceze estice Alsacia. Duminică, Ministerul german de Interne a dispus introducerea de controale temporare la frontiera cu Austria, conform reglementărilor Schengen pentru cazuri de urgenţă, după măsuri similare adoptate la graniţa austriaco-ungară.
Potrivit estimărilor autorităţilor germane, aproximativ 800.000 de solicitanţi de azil în Germania se vor înregistra până la finalul anului. Însă, luni, Sigmar Gabriel, vicecancelarul german, a avertizat că Germania ar putea primi un milion de refugiaţi în condiţiile în care mii de imigranţi ajung zilnic pe teritoriul german.

Lasă un răspuns