Uniunea Europeană promite să îmbunătăţească condiţiile de export pentru ţările care sunt afectate de criza refugiaţilor sirieni şi va oferi inclusiv favoruri comerciale statelor respective, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit agenţiei de presă Reuters.
„UE va face orice pentru a îmbunătăţi condiţiile de export pentru acele ţări, ia în considerare inclusiv oferirea de favoruri comerciale”, a declarat Merkel la o conferinţă de presă de la finalul conferinţei internaţionale de la Londra, de joi, pentru strângerea de fonduri ce urmează a fi alocate Siriei şi ţărilor care se confruntă cu valurile de refugiaţi sirieni.
Declaraţia lui Merkel a venit după ce Turcia, Iordania şi Liban, unde se află majoritatea refugiaţilor sirieni (peste patru milioane de refugiaţi), au convenit asupra faptului că trebuie să ia o serie de măsuri prin care să ofere acestora acces la educaţie şi la piaţa muncii.
În urma conferinţei de donaţii de joi, s-au strâns fonduri în valoare de 11 miliarde de dolari, deşi ONU solicitase iniţial şapte miliarde de dolari. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat în cadrul evenimentului că suma totală adunată de joi reprezintă cea mai mare donaţie colectată într-o singură zi pentru o singură criză umanitară.
Cancelarul Angela Merkel a încercat sâmbătă să tempereze criticile tot mai virulente la adresa politicii sale a uşilor deschise faţă de refugiaţi, insistând că solicitanţii de azil originari din Siria şi Irak se vor întoarce acasă după încheierea războaielor din ţările lor, relatează Reuters online.
Merkel – în pofida faptului că pare tot mai izolată din cauza acestei politici – a rezistat unor presiuni pe care conservatorii le-au exercitat asupra sa în vederea unei limitări a afluxului de refugiaţi sau închiderii frontierelor Germaniei, o ţară în care anul trecut a sosit un număr-record, de 1,1 milioane de migranţi.
Însă există îngrijorări tot mai mari cu privire la capacitatea ţării de a face faţă acestui aflux, cu privire la securitate şi faţă de comiterea unor eventuale infracţiuni, în urma agresării a sute de femei de Revelion, ceea ce a condus la o scădere a nivelului susţinerii populaţiei faţă de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merkel şi faţă de Uniunea Social-Creştină (CSU), formaţiunea-soră a CDU din Bavaria.
Merkel a declarat că – în pofida eforturilor în vederea integrării refugiaţilor şi ajutorului care le este acordat – este important să sublinieze că aceştia au primit permisiunea să rămână în Germania pentru o perioadă limitată de timp.
Sursa: ziarulfinanciar.ro





