Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în urma verificării unui autoturism, cinci cetățeni străini care intenționau să treacă ilegal frontiera din Bulgaria în România, pentru a ajunge ulterior în țări din Europa occidentală.

Șoferul autoturismului, cetățean belgian, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat pentru trafic de migranți

La data de 3 septembrie 2025, în jurul orelor 18:15, polițiștii de frontieră de la SPF Giurgiu au oprit pentru verificări, pe raza județului Giurgiu, un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Vehiculul era condus de un cetățean belgian și avea ca pasageri trei bărbați.

Totodată, în urma controlului, în portbagajul vehiculului au mai fost descoperiți alți doi bărbați. Din verificările efectuate a reieșit că migranții, de naționalitate irakiană, au fost preluați în data de 2 septembrie 2025 din Sofia (Bulgaria) de către șofer și urmau să fie transportați către vestul Europei.

Cei cinci cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră bulgare pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.

Autoturismul folosit în activitatea infracțională în valoare de aproximativ 90000 de lei, a fost indisponibilizat și introdus în camera de corpuri delicte a autorităților polițienești de frontieră.

Șoferul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. În același timp, cei cinci migranți ilegali sunt cercetați pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, conform prevederilor Codului Penal al României în vigoare.

Poliția de Frontieră Giurgiu continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, pentru a asigura securitatea granițelor României și o gestionare eficientă a fluxurilor migratorii.

Sursa: politiadefrontiera.ro

Lasă un răspuns