Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat, joi 17 septembrie 2026, o acțiune de control la două societăți comerciale de pe raza județului Botoșani, pentru a verifica respectarea legislației privind angajarea cetățenilor străini și șederea acestora în România.

Verificările au vizat două firme care activează în domeniile prelucrarea cărnii și cultivarea legumelor și a produselor agricole.

Controalele au fost efectuate atât la sediile sociale, cât și la punctele de lucru ale celor două societăți comerciale.

Pe parcursul desfășurării controalelor, au fost identificate și legitimate 17 persoane, dintre care 8 cetățeni români și 9 cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 23-35 de ani.

În urma verificărilor, echipele mixte de control au stabilit că nu există nereguli. De asemenea, nu au fost identificate persoane cu cetățenie străină care să se fi aflat în ședere ilegală.

Acțiunea face parte din seria verificărilor periodice desfășurate de instituțiile cu atribuții în domeniu pentru monitorizarea respectării regimului de muncă și ședere al cetățenilor non-UE prezenți pe teritoriul țării noastre.

Sursa: igi.mai.gov.ro

Lasă un răspuns