Curtea respinge acţiunile introduse de Slovacia şi de Ungaria împotriva mecanismului provizoriu de transfer obligatoriu al solicitanţilor de azil.
Acest mecanism contribuie efectiv şi în mod proporţional astfel încât Grecia şi Italia să poată face faţă consecinţelor crizei migraţiei din anul 2015.
Pentru a răspunde la criza migraţiei care a afectat Europa în cursul verii anului 2015, ConsiliulUniunii Europene a adoptat o decizie:
- pentru a sprijini Italia şi Grecia să facă faţă afluxului masiv de migranţi. Această decizie prevede transferul, din aceste două state membre către celelalte state membre ale Uniunii şi pe o perioadă de doi ani, al unui număr de 120 000 de persoane care au în mod clar nevoie de protecţie internaţională.
Decizia atacată a fost adoptată în temeiul articolului 78 alineatul (3) TFUE, care prevede că, „[î]n cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situaţie de urgenţă caracterizată de un aflux brusc de resortisanţi din ţări terţe, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsuri provizorii, în beneficiul statului sau al statelor membre în cauză. Acesta hotărăşte după consultarea Parlamentului European”.Slovacia şi Ungaria care, la fel ca Republica Cehă şi România, au votat în cadrul Consiliului
împotriva adoptării acestei decizii - solicită Curţii de Justiţie anularea ei invocând, pe de o parte, motive prin care se urmăreşte să se demonstreze că adoptarea sa este viciată de erori de natură procedurală sau legate de alegerea unui temei juridic inadecvat şi, pe de altă parte, că aceasta nu este de natură să răspundă crizei migraţiei şi nici nu este necesară în acest scop.
În cursul procedurii în faţa Curţii, Polonia a intervenit în susţinerea Slovaciei şi a Ungariei, în timp ce Belgia, Germania, Grecia, Franţa, Italia, Luxemburg, Suedia şi Comisia au intervenit în
susţinerea Consiliului.
Prin hotărârea pronunţată astăzi, Curtea respinge acţiunile introduse de Slovacia şi de Ungaria în totalitate.
Mai întâi, Curtea respinge argumentul potrivit căruia ar fi trebuit să fie aplicată procedura legislativă - din cauză că articolul 78 alineatul (3) TFUE prevede consultarea Parlamentului European atunci când este adoptată o măsură întemeiată pe dispoziţia menţionată. În această privinţă, Curtea constată că procedura legislativă poate fi aplicată numai în cazul în care o dispoziţie a tratatelor face trimitere în mod expres la aceasta. Or, articolul 78 alineatul (3) TFUE nu conţine nicio trimitere expresă la procedura legislativă, astfel încât decizia atacată a putut să fie adoptată în cadrul unei proceduri fără caracter legislativ şi constituie, în consecinţă, un act fără caracter legislativ.
În acelaşi context, Curtea se pronunţă în sensul că articolul 78 alineatul (3) TFUE permite instituţiilor Uniunii să adopte toate măsurile provizorii necesare pentru a răspunde în mod efectiv şi rapid unei situaţii de urgenţă caracterizate de un aflux brusc de persoane strămutate. Aceste măsuri pot de asemenea să deroge de la actele legislative, cu condiţia, în special, ca acestea să fie încadrate în privinţa domeniului lor de aplicare material şi temporal şi să nu aibă nici ca obiect, nici ca efect înlocuirea sau modificarea, în mod permanent, a unor asemenea acte, cerinţe care sunt îndeplinite în speţă.
Curtea precizează deopotrivă că, întrucât decizia atacată constituie un act fără caracter legislativ, adoptarea sa nu era supusă cerinţelor privind participarea parlamentelor naţionale şi caracterul public al deliberărilor şi al votului în cadrul Consiliului (aceste cerinţe nefiind aplicabile decât în cazul actelor legislative).
În continuare, Curtea arată că domeniul de aplicare temporal al deciziei atacate (şi anume între 25 septembrie 2015 şi 26 septembrie 2017) este delimitat precis, astfel încât nu poate fi repus în discuţie caracterul său provizoriu.
În plus, Curtea se pronunţă în sensul că concluziile Consiliului European din 25 şi 26 iunie 2015, potrivit cărora statele membre trebuie să decidă repartizarea persoanelor având în mod clar
nevoie de protecţie internaţională „prin consens” şi „reflectând situaţiile specifice ale statelor membre”, nu puteau împiedica adoptarea deciziei atacate. Astfel, aceste concluzii priveau un
alt proiect de transfer care urmărea, ca răspuns la afluxul de migranţi constatat în primele şase luni ale anului 2015, repartizarea unui număr de 40 000 de persoane între statele membre. Acest proiect a făcut obiectul Deciziei 2015/15234, iar nu al deciziei contestate în prezenta cauză. Curtea adaugă că regulile privind votul prevăzute de tratate nu pot fi modificate, în niciun caz, de Consiliul European.
Mai mult, Curtea constată că, deşi au fost aduse modificări substanţiale la propunerea de decizie iniţială a Comisiei, în special cele referitoare la punerea în aplicare a solicitării Ungariei de a nu figura pe lista statelor membre beneficiare ale mecanismului de transfer - şi la calificarea acestei ţări drept stat membru de transfer, Parlamentul a fost informat în mod corespunzător despre aceste modificări înainte de adoptarea rezoluţiei sale din 17 septembrie 2015, împrejurare ce i-a permis să ţină seama de acestea în rezoluţia sa. În această privinţă, Curtea subliniază că celelalte modificări aduse după această dată nu au afectat esenţa însăşi a propunerii Comisiei.
În plus, Curtea se pronunţă în sensul că Consiliul nu avea obligaţia să adopte decizia atacată în unanimitate chiar dacă, în vederea adoptării modificărilor amintite anterior, a trebuit să se îndepărteze de la propunerea iniţială a Comisiei. Astfel, Curtea constată că propunerea modificată a fost aprobată de Comisie prin intermediul a doi dintre membrii săi care aveau abilitarea dată de colegiu în acest scop.
Pe de altă parte, Curtea consideră că mecanismul de transfer prevăzut de decizia atacată nu constituie o măsură care ar fi vădit necorespunzătoare să contribuie la atingerea obiectivului acesteia, şi anume sprijinirea Greciei şi a Italiei să facă faţă consecinţelor crizei migraţiei din anul 2015.
În această privinţă, Curtea apreciază că validitatea deciziei nu poate fi repusă în discuţie pe baza unor consideraţii retrospective privind gradul său de eficienţă. Astfel, atunci când legiuitorul Uniunii trebuie să aprecieze efectele pentru viitor ale unei noi reglementări, aprecierea sa nu poate fi repusă în discuţie decât dacă se dovedeşte a fi vădit eronată în raport cu elementele de care dispunea la momentul adoptării acestei reglementări. Or, această situaţie nu se regăseşte în speţă, întrucât Consiliul a recurs, pe baza unei examinări în detaliu a datelor statistice disponibile în acea perioadă, la o analiză obiectivă a efectelor măsurii asupra situaţiei de urgenţă în discuţie.
În acest context, Curtea observă în special că numărul redus de transferuri efectuate până în prezent în cadrul aplicării deciziei atacate poate fi explicat printr-un ansamblu de elemente pe care Consiliul nu putea să le prevadă la momentul adoptării acesteia, printre care, mai ales, lipsa cooperării anumitor state membre. - În sfârşit, Curtea constată că Consiliul nu a săvârşit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că obiectivul urmărit de decizia atacată nu putea fi atins prin măsuri mai puţin restrictive. Astfel, Curtea statuează că Consiliul nu şi-a depăşit marja largă de apreciere atunci când a apreciat că mecanismul prevăzut de Decizia 2015/1523, prin care se urmărea deja transferul în mod voluntar al unui număr de 40 000 de persoane, nu ar fi suficient pentru a face faţă afluxului fără precedent de migranţi care a avut loc în lunile iulie şi august 2015.
MENȚIUNE: Acţiunea în anulare are ca obiect anularea acelor acte ale instituţiilor Uniunii care sunt contrare dreptului Uniunii. Cu respectarea anumitor condiţii, statele membre, instituţiile europene şi particularii pot sesiza Curtea de Justiţie sau Tribunalul cu o acţiune în anulare. Dacă acţiunea este întemeiată, actul este anulat. Instituţia în cauză trebuie să ia măsuri pentru a elimina eventualul vid juridic creat prin anularea actului.
Sursa: cvria.europa.eu
