Integrarea refugiaților este posibilă dacă se întâmplă la nivel de comunități, a declarat marți Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, onorând nenumăratele persoane din întreaga lume care au venit în ajutorul imigranților, transmite DPA.
“Instabilitatea economică, transformările politice și violențele în apropierea noastră ne pot face să ne dorim să închidem ochii și ușile”, a spus Grandi într-un mesaj de Ziua Mondială a Refugiaților.
Cetățenii ar trebui să urmeze exemplul comunităților care au avut o abordare incluzivă din care beneficiază refugiații și localnicii, a adăugat el.
Oamenii ar trebui să se întrebe ce pot face pentru a primi refugiați și “să contracareze discursurile care caută să excludă sau să marginalizeze refugiații și alte persoane dezrădăcinate”, a mai declarat Grandi.
Numărul persoanelor care au fost nevoite să își părăsească locuințele din cauza războaielor, persecuțiilor, foametei sau dezastrelor naturale a atins un nou record în 2016, de 65,5 milioane.
Sursa: agerpres





