Premierul italian, Paolo Gentiloni, și omologul său libian, Fayez Al-Serraj, au semnat joi, la Roma, un acord prin care se angajează să coopereze pentru a stopa fluxul de migranți, transmite EFE.

Gentiloni a spus că acordul “este doar o parte a unui proiect mai mare care urmează a fi dezvoltat” și care va necesita “angajamentul economic al Uniunii Europene”, sprijin ce va fi solicitat vineri la summitul informal al liderilor comunitari, din Malta.

Prim-ministrul italian a declarat că înțelegerea ” întărește pe de o parte cooperarea între Italia și Libia, iar pe de altă parte exprimă angajamentul Italiei în sprijinirea Libiei în lupta contra traficului cu ființe umane și a imigrației clandestine”.

Serraj a precizat că “există în curs negocieri pentru acorduri economice utile pentru ambele țări, care vor oferi soluții pentru viața de zi cu zi a cetățenilor” și a subliniat că “niciodată nu va semna un acord care să submineze suveranitatea libiană”.

Conducătorul libian, recunoscut de Națiunile Unite, a menționat că Libia este “un loc de tranzit, și nu de origine” a migrației și că acordul este destinat să protejeze frontierele sudice, unde ajung imigranți din alte țări africane pentru a se îmbarca spre Europa.

În acest sens, Serraj a arătat că nu va permite intrarea misiunii navale europene “Sophia” în apele teritoriale libiene și a cerut o comandă comună care să permită modernizarea flotei țării nord-africane și controlul apelor sale.

Memorandumul între Italia și Libia a fost semnat cu o zi înainte de reuniunea din Malta, iar premierul italian a spus că se va face “ambasadorul” acestui acord, caracterizat ca un pas înainte.

Prin poziția sa geografică, Italia primește un flux ridicat de migranți de pe continentul african, anul trecut debarcând în această țară 181.000 de persoane.

Ruta migratorie a Mediteranei Centrale este una din cele mai periculoase din lume, cu un număr de 5.079 de persoane care și-au pierdut viața în 2016, potrivit Organizației Mondiale a Migrației.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a primit joi, la Bruxelles, pe premierul libian, spunând că “a venit momentul să închidem ruta dintre Libia și Italia”.

Summitul european din Malta, de vineri, va trebui să impulsioneze “măsurile concrete și operaționale” pentru a face față “cu mai multă eficiență rețelelor de traficanți și a ajuta la gestionarea fluxurilor migratorii”, a declarat Tusk.

Sursa: agerpres

اترك تعليقًا