Şaizeci de imigranţi, despre care se crede că sunt refugiaţi proveniţi de la tabăra improvizată din Idomeni, din Grecia, evacuată în această săptămână, au fost reţinuţi în Bulgaria pentru că au intrat ilegal în ţară, a informat sâmbătă Ministerul de Interne bulgar, transmite EFE.
Migranţii, a căror naţionalitate nu a fost făcută publică, au intrat prin regiunea Petrich, în sud-vestul Bulgariei. Autorităţile de la Sofia negociază cu omologii eleni retrimiterea acestor persoane pe teritoriul grec.
La rândul său, Ministerul Apărării din Bulgaria a anunţat că au fost întărite controalele la frontiera cu Grecia cu ajutorul unor unităţi ale armatei.
Poliţia greacă a evacuat tabăra improvizată de la Idomeni, aflată la frontiera cu Macedonia, unde se aflau mii de migranţi după ce ţările de pe aşa-numita “rută a Balcanilor” (Macedonia, Serbia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi Austria) şi-au închis frontierele pentru refugiaţi.
Sursa: agerpres





