Aproximativ 500 de imigranţi ar fi murit după ce ambarcaţiunea pe care se afla s-a scufundat. Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a trimis mai mulţi experţi la faţa locului pentru a cerceta dacă informaţiile se confirmă. Acesta ar putea fi cel mai grav naufragiu care are loc în Marea Mediterană în ultimele luni.
O ambarcaţiune supraîncărcată, la bordul căruia se aflau 500 de imigranţi africani, care încercau să ajungă în Italia s-ar fi scufundat. Mai mulţi supravieţuitori ar fi povestit întâmplarea tragică experţilor de la UNHCR. Dezastrul ar fi avut loc în largul Libiei, după ce traficanţii de imigranţi ar fi încercat să transfere alţi oameni de pe o altă barcă, mai mică. Ambarcaţiunea mare, deja încărcată peste măsură, ar fi început să se scufunde, relatează The Guardian.
41 de oameni, care provin din Somalia, Sudan, Ethiopia şi Egipt şi care se aflau la bordul ambarcaţiunii mai mici, au supravieţuit. Ei au fost salvaţi de un vas comercial şi transportaţi în Grecia.
Ziua în care naufragiul major a avut loc nu este clară, mai scrie The Guardian. Totodată, luni, preşedintele Italiei a declarat că 400 de oameni şi-ar fi pierdut viaţa în timp ce încercau să ajungă Europa. Preşedintele Mattarella a afirmat că Europa trebuie să reflecteze în faţa „unei alte tragedii în Mediterană în care, se pare, au murit câteva sute de persoane”. Garda de coastă italiană a anunţat că nu are cunoştinţă de dezastrul menţionat de presă şi la care făcea referire preşedintele Mattarella.
Naufragiul major s-a întâmplat aproape la un an de la cel mai grav naufragiu care a avut loc în Marea Mediterană. Anul trecut, tot în luna aprolie, peste 800 de imigranţi au murit, după ce nava la bordul căruia se aflau s-a scufundat. De la începutul anului, peste 760 de imigranţi au murit înecaţi în Marea Mediterană, potrivit UNHCR.
Sursa: libertatea.ro





