
Inspectoratul General pentru Imigrări aduce la cunoștința opiniei publice și a străinilor aflați pe teritoriul României adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 32/2026, act normativ ce vizează reglementarea accesului străinilor pe piața muncii și clarificarea situației juridice a celor care au rămas pe teritoriul național după încetarea dreptului de ședere stabilit prin viza de lungă ședere pentru angajare sau prin permisul unic.
Noile prevederi legale permit reglementarea situației juridice a străinilor care au rămas pe teritoriul României după încetarea dreptului de ședere stabilit prin viza de lungă ședere pentru angajare în muncă sau prin permisul unic și împotriva cărora nu a fost dispusă măsura returnării.
În acest context, persoanele vizate au dreptul de a se adresa structurilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere. O etapă importantă în acest proces constă în prezentarea la oricare dintre formațiunile teritoriale ale IGI pentru a declara adresa la care locuiesc efectiv, demers ce trebuie realizat în termen de 60 de zile de la data de 27 aprilie 2026.
Ulterior, persoanele în cauză pot solicita, până la data de 31 decembrie 2026, prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă fără a fi necesară obținerea unei noi vize de lungă ședere pentru angajare în muncă, cu aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute la art. 56 alin. (10) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Obiectivul principal al IGI este sprijinirea străinilor în vederea reglementării dreptului de ședere, iar în măsura în care se prezintă pentru reglementarea situației juridice, solicitanții nu vor fi supuși unor amenzi contravenționale ori alte măsuri de returnare în țara de origine, scopul fiind acela de a le permite intrarea în legalitate.
Inspectoratul General pentru Imigrări încurajează străinii aflați în astfel de situații să se adreseze structurilor teritoriale ale instituției și să consulte doar canalele oficiale de informare pentru a beneficia de toate facilitățile oferite de legislația actuală.
Sursa: igi.mai.gov.ro
Foto: pixabay.com





