O analiză recentă arată că peste 300 de musulmani de pe frontul irakian și sirian sunt pregătiți să lovească în țările de origine europene. Raidurile occidentale nu fac decât să acutizeze dorința răzbunării.
Unul din nouă europeni care luptă în prezent pe frontul din Siria și Irak alături de Statul Islamic este pregătit să comită crime în numele jihadului la întoarcerea în țările de origine, dezvăluie un studiu făcut de armata norvegiană, citat de ziarul francez Le Figaro.
Calculele elementare arată că, pornind de la ultimele cifre potrivit cărora peste 3.000 de musulmani europeni luptă acum în Orientul Mijlociu, aproape 350 sunt dispuși să lanseze atacuri teroriste în Occident. În condițiile în care rândurile islamiștilor se îngroașă zi de zi, riscurile unor represalii teroriste în Europa sunt și mai mari.
Publicația franceză amintește de pericolul așanumiților „lupi singuratici”, precum Mehdi Nemmouche, francez de origine algeriană, fost combatant în Siria, care a ucis patru persoane într-un atac comis la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, în mai.
Un risc sporit
Norvegia este una dintre țările europene care au ridicat nivelul de alertă teroristă în iulie. Nu trece însă zi, mai ales după ce SUA și aliații internaționali au început să atace pozițiile Statului Islamic din Irak și Siria, fără ca europenii să nu anunțe arestarea unor suspecți de terorism sau dejucarea unor atacuri. Spania este ultima țară care, în colaborare cu Marocul, a anunțat arestarea a nouă jihadiști.
Sursa: ziar.com





