
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au depistat 14 cetățeni de origine afro-asiatică care nu dețineau documentele necesare pentru a călători în spațiul Schengen și au încercat să intre ilegal în România, ascunși într-un auto-marfar.
În data de 29 august 2025, în jurul orelor 00:50, în parcarea din proximitatea stației de taxare a podului Calafat – Vidin, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – SPF Calafat, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, au oprit pentru control un auto-marfar înmatriculat în România. Acesta circula pe ruta Bulgaria – România și era condus de către un cetățean român, în vârstă de 49 de ani.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul destinat transportului de marfă au fost depistate 14 persoane, cetățeni străini care nu dețineau documente de călătorie valabile și nici nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Irak, Iran și Siria.
Față de aspectele constatate, cei 14 cetățeni străini au fost preluați de către autoritățile bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun.
În prezent, polițiștii de frontieră români efectuează la rândul lor cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți, pentru șoferul camionului, respectiv trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetățenii străini, conform prevederilor Codului Penal al României în vigoare. La finalizarea cercetărilor, vor fi propuse soluții legale prin unitatea de parchet competentă.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, va continua să acționeze ferm pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și pentru menținerea climatului de siguranță la frontierele țării, în zona sa de competență.
Sursa: politiadefrontiera.ro




