Liderii celor 28 de state ale UE au finalizat o „poziţie comună” pentru un acord cu Turcia menit să oprească fluxul de migranţi spre Europa, a anunţat prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel în noaptea de joi spre vineri, informează AFP.
Există „un acord asupra unei poziţii a UE” şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk „o va prezenta prim-ministrului turc înaintea consiliului nostru european” vineri dimineaţă, a declarat Bettel pe contul său de Twitter.
O sursă europeană a subliniat totuşi că acesta „nu este un acord (asupra unui text), ci o poziţie comună”, care ar trebui să permită negocierilor să avanseze.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, trebuie acum să prezinte această poziţie „cu punctele pozitive şi negative prim-ministrului turc” Ahmet Davutoglu, vineri dimineaţă, la Bruxelles, a precizat Bettel, în faţa jurnaliştilor plecând de la summit.
O sursă europeană a subliniat totuşi că acesta „nu este un acord (asupra unui text), ci o poziţie comună”, care ar trebui să permită negocierilor să avanseze. Niciun nou text nu a fost redactat joi seară pentru că obiectivul este ca la început Tusk „să înţeleagă liniile roşii ale unora şi ale altora”, potrivit acestei surse.
Proiectul de acord negociat la 7 martie între UE şi Turcia, al cărui arhitect este considerat cancelarul german Angela Merkel, a fost puternic criticat.
Mai multe state membre se tem de ilegalitatea măsurii cheie din planul negociat: trimiterea înapoi a tuturor noilor migranţi care sosesc în Grecia din Turcia, inclusiv solicitanţii de azil.
Altele refuză sa meargă prea departe în contrapartida promisă Ankarei, în special Cipru, care totuşi a anunţat joi seară pentru prima dată un „compromis” posibil.
Tusk trebuie acum să prezinte „poziţia comună” a celor 28 lui Davutoglu vineri la 7.30 GMT, însoţit de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi de Mark Rutte, premierul olandez a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a UE.
Cei trei lideri ai UE trebuie apoi să revină la ceilalţi 28 de lideri cu rezultatele acestei negocieri în jurul prânzului, potrivit unei alte surse europene, citate de France Presse.
„Sperăm că vom cunoaşte în jurul orei 13.00 (12.00 GMT) modul în care Turcia intenţionează să acţioneze”, a declarat la rândul său cancelarul austriac Werner Faymann.
Sursa: agerpres




