CENTRUL REGIONAL DE CAZARE ŞI PROCEDURI PENTRU SOLICITANŢII DE AZIL DIN MUNICIPIUL RĂDĂUŢI, DIN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI (IGI), GĂZDUIEŞTE LA ACEASTĂ DATĂ CIRCA 50 DE REFUGIAȚI, ÎN URMA REPARTIZĂRII PRIN MECANISMUL COTELOR OBLIGATORII DE RELOCARE AL UE.
Trebuie precizat că alţi 30 refugiați locuiesc în zona Rădăuţi, în condiţiile în care solicitanţii de azil, dacă deţin mijloace de întreţinere, îşi pot stabili reşedinţa în mod liber, cu condiţia comunicării adresei funcţionarilor Inspectoratului General pentru Imigrări.





