Europa trebuie să ia măsuri urgente în cazul copiilor migranți, în special prin instituirea unui sistem eficient de tutelă și prin stoparea plasării acestora în detenție, se arată într-un raport al Consiliului Europei (CoE) publicat miercuri, relatează AFP.
Pentru redactarea acestui raport, reprezentantul special al secretarului general al CoE pe probleme de migrație și refugiați a efectuat o vizită în Grecia, Macedonia, Turcia, Franța și Italia.
El a reamintit că ‘jumătate din persoanele strămutate în prezent la nivel mondial au vârste sub 18 ani’ și că nouă din zece copii sosiți în Europa prin Mediterană în 2016 au fost neînsoțiți sau au fost separați de rudele lor.
Această tendință pare să continue, fiind necesare măsuri urgente, atât la nivel local cât și național și internațional, în condițiile în care în prezent în Europa ‘trăiesc numeroși copii în condiții îngrozitoare’, se precizează în raportul CoE.
În raport se cere asigurarea unui nivel minim de confort în taberele unde tranzitează migranții, cu instalații sanitare separate pentru femei și bărbați, spații mai bine iluminate și adaptate pentru copii cu scopul de a reduce riscul de abuz sexual.
Proceduri de identificare corespunzătoare, ținând cont de criterii psihosociale, ar trebui de asemenea aplicate pentru a se determina vârsta acestor copii și pentru a se evita să fie tratați ca niște adulți.
Fiecare copil ar trebui de asemenea plasat cât mai curând posibil sub protecția unui tutore pentru a se limita riscul de dispariție sau de exploatare sexuală, potrivit raportorului, care a criticat plasarea în detenție a minorilor, subliniind faptul că ‘lipsa alternativelor la detenție constituie una dintre cele mai grave probleme structurale care afectează copiii și care ar trebui remediată cât mai urgent’.
Sursa: agerpres





