Rutele migrației americane și mai ales frontiera Statelor Unite cu Mexicul au fost anul trecut cele mai sângeroase înregistrate vreodată de Organizația Internațională pentru Migrații (OIM), potrivit acestei agenții ONU, relatează AFP.
În total, 810 persoane au murit ”încercând să traverseze deșerturi, fluvii sau terenuri izolate pe diverse rute ale migrației din Americi în 2019”, a anunțat marți Celula Missing Migrants (”migranți dispăruți”) a Centrului de analiză a migrației al OIM, scrie News.ro.
Este vorba, subliniază organizația ONU într-un comunicat, despre ”cel mai mate număr de morți documentate în această regiune” de când OIM a început să culeagă date în 2014. În șase ani, 3.800 de migranți au murit pe aceste rute.






