Un pușcaș marin, care și-a pierdut viața în mare, după ce se pare s-a catapultat dintr-un avion MV-22 Osprey, în Golful Persic, pare a fi prima victimă militară americană din cadrul operațiunilor SUA împotriva ISIS în Irak și Siria.
Caporalul Jordan L. Spears, de 21 de ani, a fost declarat mort după ce eforturile de căutare și salvare, menite a-l localiza, au rămas fără succes, a anunțat, ieri, Comandamnetul Central al Forțelor Navale Americane, citat de CNN.
Întrebat cum va fi clasificată moartea lui Spears, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, le-a spus jurnaliștilor că răspunsul la această întrebare nu s-a decis încă.
„În mod cert, escadronul și nava erau în Golf, sprijinind operațiunile Comandamentului Central. Unele dintre aceste operațiuni includeau manevre în Irak și Siria, cel puțin tangențial, cel puțin prin modalități tangențiale, de sprijin al acestor misiuni”, a spus Kirby, citat de CNN.
„Așa că nu există nicio îndoială că moartea acestui pușcaș marin este legată de aceste operațiuni care se desfășoară, într-o formă sau alta”.
Sursa:evz.ro





