
Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu au depistat, în cadrul unor acțiuni de tip BLITZ, desfășurate în zona de competență, șase persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României.
În data de vineri 21 august a.c., în jurul orelor 05:45, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au desfășurat o acțiune de tip BLITZ pe DN 56, în apropierea stației de taxare a podului Calafat-Vidin, pe sensul de mers Bulgaria-România.
Cu această ocazie, a fost selectat pentru control un ansamblu rutier format din autocamion și remorcă, înmatriculat în Turcia. Acesta era condus de un cetățean turc și circula pe ruta Turcia-Germania. Camionul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse textile.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport în cauză, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunsă în spatele paravântului de pe cabina autocamionului, o persoană care a declarat că este cetățean turc și care avea asupra sa o carte de identitate eliberată de autoritățile din Turcia.

În aceeași zi, la diferite intervale orare, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul STPF Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona DN 5, au oprit pentru control mai multe mijloace de transport, care circulau pe ruta Turcia-România, respectiv Bulgaria-România. Acestea erau conduse de către cetățeni români, turci și bulgari.
La bordul acestor mijloace auto au fost identificate în total alte cinci persoane care au trecut ilegal frontiera de stat, astfel: una nu avea asupra sa documente de călătorie sau de identitate, trei au prezentat documente cu vize falsificate, iar alta a fost depistată cu un document de identitate în totalitate fals. Polițiștii de frontieră continuă cercetările, iar la finalizarea acestora vor propune măsurile legale care se impun, prin unitatea de parchet competentă.
Sursa: www.politiadefrontiera.ro





