Papa Francisc a oficiat vineri în bazilica Sfântul Petru din Roma o slujbă dedicată migranţilor şi refugiaţilor, în timpul căreia a denunţat ”ipocrizia sterilă” a celor care refuză să ajute aceste categorii de persoane, potrivit DPA.

La această ceremonie religioasă au participat peste 200 de persoane, printre care s-au numărat şi refugiaţi salvaţi de pe mare precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor de caritate care susţin cauza refugiaţilor.

Dumnezeu condamnă ”ipocrizia sterilă a celor care nu vor să-şi murdărească mâinile” şi întorc spatele ”celor care au dreptul, aşa cum avem şi noi, la siguranţă şi condiţii de trai demne”, a spus suveranul pontif.

Ipocrizia ”construieşte ziduri, reale sau virtuale, în loc de punţi”, în timp ce ”la provocărilor contemporane ale migraţiei, singurul răspuns rezonabil este solidaritatea şi compasiunea”, a adăugat papa Francisc.

Adresându-se refugiaţilor, papa Francisc i-a îndemnat ”să fie martorii speranţei într-o lume din ce în ce mai preocupată de prezent, cu puţină viziune asupra viitorului şi ostilă generozităţii”.

Liderul de la Vatican i-a îndemnat pe refugiaţi să continue să păşească pe calea integrării şi, în acelaşi timp, să ”respecte cultura şi legile ţărilor” care îi primesc.

La începutul săptămânii, Vaticanul a anunţat că această slujba specială marchează împlinirea a cinci ani de la vizita papei Francisc în Lampedusa, insula italiană care găzduieşte numeroşi migranţi şi unde Suveranul pontif a întreprins prima sa călătorie oficială în calitate de papă.

Papa Francisc este fiul unor emigranţi italieni în Argentina şi a abordat deseori tema drepturilor refugiaţilor, îndemnând autorităţile guvernamentale să fie mai deschise către aceştia.

Sursa: jurnalul.ro

Leave a Reply