Numărul trecerilor neregulamentare ale frontierelor către Uniunea Europeană a continuat să scadă în primele nouă luni ale anului 2026, numărul detecțiilor fiind cu aproape o treime mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor preliminare colectate de Frontex, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, au fost înregistrate puțin peste 91000 de treceri.

Datele preliminare prezentate în cele ce urmează se referă la numărul de detecții ale trecerilor neregulamentare la frontierele externe ale Uniunii Europene. Aceeași persoană poate traversa frontiera de mai multe ori, în locuri diferite de-a lungul frontierei externe. Cifrele Frontex sunt centralizate pe baza datelor raportate de autoritățile naționale. Datele aferente rutei terestre din Mediterana de Vest pentru zilele de 30 și 31 iulie sunt în curs de verificare de către statul membru vizat și nu au fost încă incluse.

Scăderea înregistrată pe aproape toate rutele migratorii principale reflectă o cooperare susținută cu țările partenere, precum și măsuri preventive în statele-cheie de plecare, care continuă să reducă numărul ambarcațiunilor ce pornesc spre Europa.

Doar în luna septembrie a.c. au fost detectate aproximativ 14300 de treceri – cu 28% mai puține decât în ​​septembrie 2025, dar cu 11% mai multe decât în ​​august, pe fondul îmbunătățirii condițiilor de-a lungul principalelor coridoare maritime. Această perioadă a inclus, de asemenea, prima vară completă sub incidența Pactului UE privind Migrația și Azilul, care introduce un proces unic și standardizat de triere la frontierele externe ale UE. Ofițerii Frontex sprijină Statele Membre în etapele-cheie ale noului proces, inclusiv în stabilirea naționalității persoanelor sosite, colectarea datelor biometrice și verificarea documentelor acestora.

„Pe majoritatea rutelor către Europa, mai puține persoane încearcă să facă această călătorie, o tendință care s-a menținut pe parcursul verii și până în toamnă. Însă situația se poate schimba rapid: numărul detecțiilor pe ruta atlantică spre Insulele Canare a fost, în septembrie, de patru ori mai mare decât în ​​august. Rețelele de trafic de migranți nu dispar atunci când cifrele scad. Ele își schimbă tactica și așteaptă o oportunitate. Datoria noastră este să fim pregătiți atunci când o găsesc”, a declarat directorul executiv al Frontex, Hans Leijtens.

Numărul total al sosirilor neregulamentare continuă să scadă, însă costul uman rămâne ridicat. Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, aproape 2000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană de la începutul acestui an. Fiecare dintre aceste decese servește drept reamintire a riscurilor pe care oamenii sunt împinși să și le asume. Rețelele de trafic de migranți continuă să îi trimită pe mare în ambarcațiuni supraîncărcate și improprii navigației, indiferent de condiții.

Evoluțiile de dincolo de frontierele externe ale UE rămân o sursă de incertitudine. Repatrierile la scară largă ale cetățenilor afgani din Iran și Pakistan continuă să influențeze fluxurile către Europa, iar instabilitatea din regiunea Sahel determină plecări atât către Oceanul Atlantic, cât și către zona vestică a Mării Mediterane. Până în prezent, acest lucru nu a dus la o schimbare semnificativă la frontierele externe ale UE, însă agenția Frontex continuă să monitorizeze îndeaproape situația.

Rutele din estul și centrul Mării Mediterane au rămas cele mai circulate, însumând aproape 60% din totalul intrărilor neregulamentare în UE.

Ruta din estul Mării Mediterane a fost cea mai circulată în primele nouă luni ale anului, fiind înregistrate aproximativ 31800 de traversări – o scădere de 15% față de aceeași perioadă a anului trecut. Coridorul Libia – Creta a reprezentat segmentul cel mai intens utilizat de pe această rută, devansând zona insulelor din estul Mării Egee și frontiera terestră cu Turcia, în timp ce Ciprul a înregistrat o pondere redusă. Numărul sosirilor a crescut din nou spre sfârșitul verii, după o scădere cauzată de condițiile meteorologice, în luna septembrie fiind detectate aproximativ 4800 de traversări. Principalele state de origine identificate au fost Sudan, Bangladesh și Afganistan.

În zona centrală a Mării Mediterane s-au înregistrat aproximativ 22500 de sosiri, cu 56% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut – cea mai pronunțată scădere dintre toate rutele. Libia a rămas principalul punct de plecare, generând aproximativ trei sferturi din sosirile pe această rută, fiind urmată de coridoarele dinspre Tunisia și Algeria. Principalele state de origine identificate au fost cea din Bangladesh, Algeria și Somalia.

Ruta din vestul Mării Mediterane a fost singura rută majoră care a înregistrat o creștere, cu aproximativ 18300 de detectări, ceea ce reprezintă o majorare de 26% față de anul precedent. Creșterea s-a concentrat la frontiera terestră, unde numărul depistărilor a fost mai mult decât dublă, în timp ce sosirile pe cale maritimă au crescut cu 8%. Algeria a rămas principala țară de plecare pentru traversările pe mare, Insulele Baleare și Spania continentală fiind principalele destinații. Insulele Baleare rămân cel mai periculos punct de intrare de pe această rută. Principalele state de origine ale persoanelor depistate au fost Algeria, Mali și Maroc.

Ruta Africii de Vest a înregistrat aproximativ 7100 de depistări, o scădere de 45%. Măsurile preventive implementate de Mauritania și, mai recent, de Senegal și Gambia, în cooperare cu Spania și UE, au redus semnificativ numărul plecărilor. Cu toate acestea, fluxul rămâne instabil. Numărul depistărilor a crescut brusc în septembrie, ajungând la aproximativ 1900 – de patru ori mai mult decât în ​​luna august – fiind raportate plecări din Maroc și din Gambia către Insulele Canare. Principalele state de origine identificate au fost Maroc, Senegal și Gambia.

Tentativele detectate la ieșirea spre Regatul Unit, traversând Canalul Mânecii – incluzând atât persoanele care au ajuns în Regatul Unit, cât și pe cele împiedicate să plece de pe continent – au scăzut cu 43%, ajungând la aproximativ 30900, dintre care circa 4500 au fost înregistrate în luna septembrie. Principalele state de origine identificate au fost Eritreea, Sudan și Somalia.

Rețelele de trafic de migranți au recurs tot mai des la așa-numitele „mega-bărci” pneumatice; în luna august, un număr record de 230 de persoane – inclusiv peste 20 de copii – au ajuns în Regatul Unit într-o singură ambarcațiune gonflabilă. Se preconizează că acordul dintre Regatul Unit și Franța, semnat în luna aprilie 2026, va duce la o consolidare suplimentară a patrulelor de-a lungul coastei franceze în lunile următoare.

Cu 3800 de ofițeri prezenți la frontierele externe ale UE, Frontex continuă să sprijine autoritățile naționale din Statele Membre ale Uniunii și din țările asociate spațiului Schengen în gestionarea frontierelor Europei, în combaterea criminalității transfrontaliere și în salvarea de vieți pe mare.

Sursa: www.frontex.europa.eu

Lasă un răspuns