Curtea de Justiție a UE, sesizată de trei solicitanți de azil care doresc să obțină anularea acordului privind migrația încheiat între Uniunea Europeană și Turcia, s-a declarat marți „necompetentă” să judece aceste recursuri, transmite AFP.

Cei trei reclamanți, doi pakistanezi și un afgan, care au pus sub semnul întrebării acordul semnat în martie 2016, au depus recursuri în anulare la 22 aprilie 2016.

Acordul UE-Turcia, destinat să pună capăt traversării migranților de pe coastele turce spre insulele grecești, permite returnarea în Turcia a migranților, inclusiv a solicitanților de azil sirieni, intrați în Grecia după 20 martie.

În schimb, UE a acceptat să plătească un ajutor financiar Ankarei și s-a angajat, pentru fiecare sirian returnat, să „reinstaleze” altul din Turcia într-o țară membră, în limita a 72.000 de locuri.

Tribunalul UE, primă instanță în cadrul Curții de Justiție de la Luxemburg, a apreciat că „nu Uniunea, ci statele membre, în calitate de actori internaționali, au purtat negocierile cu Turcia”.

În consecință, „consideră că nici Consiliul European (care reunește liderii statelor membre), nici o altă instituție a Uniunii nu a decis să încheie un acord cu guvernul turc pe tema crizei migratorii”.

„În absența unui act al unei instituții a Uniunii a cărui legalitate ar fi putut-o controla (…), Tribunalul se declară incompetent pentru a cunoaște recursurile celor trei solicitanți de azil”, a încheiat CJUE.

Sursa: agerpres

Lasă un răspuns