45 de morți recuperațiForţele marinei italiene au recuperat din apă 45 de corpuri ale unor migranţi care încercau să ajungă în Occident prin Marea Mediterană, salvând alte 135 de persoane, după ce ambarcaţiunea la bordul căreia se aflau s-a răsturnat, acesta fiind al treilea naufragiu în ultimele trei zile în partea centrală a Mediteranei, relatează DPA.
Potrivit The Guardian, alte zeci de persoane sunt date dispărute. Paza de coastă italiană a trimis o navă de salvare după ce a primit semnale privind necesitatea acordării de asistenţă.

Conform datelor preliminare, la bordul ambarcaţiunii cu migranţi care a naufragiat se aflau în jur de 350 de persoane.

În ultimele patru zile, peste 10.000 de migranţi au fost recuperaţi de pe diferite ambarcaţiuni care se îndreptau către Italia.

Peste 100 de migranţi şi-au pierdut miercuri viaţa în urma naufragiului unei nave care avea la bord circa 650 de migranţi, între care majoritatea erau marocani. Un alt naufragiu a urmat joi şi s-a soldat cu aproximativ 30 de morţi.
Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns