Criticile formulate de Germania şi Franţa, privitoare la criza imigranţilor din Italia au fost respinse de Ministrul italian de externe – Paolo Gentiloni. Acesta a apreciat ca « Italia îşi face datoria ‘şi mult mai mult’ decât atât », se arata intr-un comunicat publicat de AFP.
‘Italia face ceea ce trebuie să facă şi chiar mult mai mult, salvând zeci de mii de vieţi omeneşti şi primind refugiaţi’, a declarat ministrul italian într-un interviu pentru Corriere della Sera, descriind ţara sa drept ‘un model pozitiv la nivel internaţional’.
Cancelarul german Angela Merkel si preşedintele francez François Hollande s-au intalnit luni, la Berlin si au discutat pe tema infiintarii in acest an a unor centre de înregistrare a imigranţilor.
« A cere Greciei şi Italiei să-şi facă datoria cu privire la imigraţie este ca şi cum i-ai spune unei ţări lovite de inundaţii să accelereze producţia de umbrele », a mai declarat Gentiloni.
Conform unei statistici realizata de experti ai ONU, un numar de aproximativ 260.000 de persoane au ajuns în Europa de la începutul anului, fie terestru, fie pe Marea Mediterană. De regula, migrantii sunt victimele unor grupuri organizate de traficanţi. Aceşti migranţi provinvin, în cea mai mare parte a lor, din zone de conflict din Africa şi Orientul Mijlociu, in special din Siria.
migrantcenter.ro




