În următoarele săptămâni, Uniunea Europeană şi statele-membre vor trebui să ajungă la un consens pe două subiecte: finanţarea relansării de după criza provocată de pandemia de coronavirus, pe baza propunerii Comisiei Europene şi elaborarea unui nou acord pe tema migraţiei.
Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului european de viaţă, Margaritis Schinas, a vorbit pentru ziarul cipriot Politis despre agenda europeană, potrivit tovima.ro
Cei trei piloni ai noului Acord pentru migraţie
Concret, Schinas precizează principiile de bază ale noului Acord pentru Migraţie şi Azil pe care Comisia Europeană le va prezenta în săptămânile următoare. „Statele de primă primire nu pot suporta la infinit toată povara în numele celorlalte. Avem nevoie de un sistem permanent de solidaritate europeană. Negocierea va fi foarte dificilă, dar vreau să cred că vom reuşi. Europa nu-şi permite luxul de a eşua a doua oară într-o problemă atât de importantă”, subliniază Schinas.
– Încheierea unor acorduri de colaborare cu ţările de provenienţă şi tranzit care vor crea oportunităţi pentru ca refugiaţii să rămână acolo
– Gestionarea comună şi puternică a graniţelor externe
– Distribuirea poverii între statele membre.
Sursa: capital.ro





