Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – SPF Calafat, în cooperare cu autoritățile de frontieră bulgare, au depistat, în urma verificării unui autoturism, patru cetățeni străini fără documente valabile pentru a călători în spațiul Schengen.

În data de sâmbătă 21 februarie 2026 în jurul orelor 06:45, polițiștii de frontieră români și bulgari, în baza analizei de risc, au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Bulgaria pe DN56, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin. Acesta era condus de un cetățean bulgar și avea ca pasageri patru persoane de origine afro-asiatică, care nu dețineau documente de identitate.

În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, nu au fost descoperite documente sau alte bunuri asupra persoanelor în cauză, acestea declarând că sunt cetățeni marocani.

La scurt timp, în conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia au fost predați autorităților competente din Bulgaria șoferul bulgar, cei patru cetățeni marocani, precum și mijlocul de transport în care aceștia au fost descoperiți, pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.

Sursa: politiadefrontiera.ro

Leave a Reply