COMUNICAT Garda de Coastă a intervenit pentru salvarea unei ambarcațiuni cu migranți, în Marea Neagră

Garda de Coastă gestionează împreună cu Centrul Maritim de Coordonare Constanța un caz de salvare de vieți omenești pe mare.

În seara zilei de 27/28.11.2017, o ambarcațiunea cu aproximativ 60 de persoane la bord a fost identificată, pe Marea Neagra, la o distanță de 35 kilometri față de teritoriul României, pe direcția localității Eforie. Persoanele în cauză au solicitat ajutor unei nave comerciale care se afla în zonă, cât și autorităților Române.

Imediat Garda de Coastă a dispus de urgență efectuarea unei misiuni de salvare cu două nave ale Gărzii de Coastă și doua nave aparținând ARSVOM.

În momentul de față ambarcațiunea este escortată spre cel mai apropiat port, unde vor fi debarcate persoanele în cauză.

După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora și acordarea de asistență medicală de specialitate, se vor derula procedurile specifice în astfel de situații, constând în activități de triere și identificare a celor în cauză.

Polițiștii de frontieră vor desfășura cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Sursa: agerpres

Leave a Reply